Înțelegerea periculoasă care ar fi dus la criza imunoglobulinelor. 6 companii străine ar fi șantajat statul român să renunțe la o taxă

Data actualizării: Data publicării:
vitamine
Antitermicele și antiinflamatoarele pentru copii se găsesc cu greu în farmacii, de peste două luni. Foto: Guliver/GettyImages

Consiliul Concurenței acuză șase companii farmaceutice din Elveția, Germania, Belgia și Italia că au format un cartel care a șantajat statul român să renunțe la o taxă, prin privarea bolnavilor de un tratament vital. Este vorba despre criza imunoglobulinelor, care au lipsit din farmaciile din România timp de trei ani.

Consiliul Concurenței a sancționat cinci companii farmaceutice, furnizoare de imunoglobuline și alte medicamente derivate din plasma umană, precum și asociația reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) cu amenzi în valoare totală de 353.393.694 lei (aprox. 71 milioane euro), a transmis Consiliul Concurenței.

"În urma investigației, declanșate în 2018, autoritatea de concurență a constatat că, în perioada 2015-2018, cele cinci companii au adoptat o strategie coordonată, care a vizat limitarea şi, chiar, întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline, cu scopul de a exercita o presiune asupra autorităților de a suspenda taxa clawback pentru medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană.

În acest fel, companiile urmăreau să își creeze un avantaj comercial, respectiv ameliorarea marjelor de profit. PPTA a facilitat aceste practici anticoncurențiale și a contribuit prin propriile acțiuni la atingerea obiectivului comun, depășind, prin aceasta, sfera activităților specifice la nivelul unei asociații cu scopul de a influența procesul legislativ", potrivit sursei citate.

Astfel, Consiliul Concurenței spune că societățile farmaceutice au scos intenționat de pe piață medicamentele derivate din sânge uman, esențiale în tratarea unor afecțiuni grave, iar acest lucru a pus în pericol sănătatea publică.

"Ceea ce am constatat este că aceste companii și-au coordonat comportamentul într-un efort de a negocia cu statul român termeni mai favorabili pentru produsele lor, erau nemulțumite comparativ de prețul din România și de faptul că exista o reducere de volum. Vinzi mai mult, atunci ai o reducere de preț.

Nu contestăm dreptul niciunei companii de a decide, de a vinde sau nu la un anumit preț produsul. Problema e că aceste companii, în loc să ia decizii individual, selectiv, timp de câțiva ani au retras anumite produse de pe piață din România creând o presiune pe piața din România, asupra autorităților de a schimbă regulile, de a excepta aceste produse de la taxa clawback. Au retras de pe piață anumite produse, ca să creeze presiune asupra guvernului să renegocieze termenii contractelor.

Nu-i putem obliga să vândă un produs dacă nu vor, dar ce n-au voie e să se asocieze ca să și crească puterea de negociere față de stat român", a declarat la Digi24 Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a spus că au fost anumite sesizări primite și că investigațiile s-au derulat în colaborare cu autorități din Belgia și din Italia.

Investigația vizează faptele comise până în 2021.

Reacția ministrului Sănătății

"O să studiez, nu cunosc detalii din dosar... trebuie văzut punctul de vedere al acestui Consiliu (Consiliul Concurenței – n.r.).

Nu știu care e punctul de vedere al acestor companii.

În mod evident, limitarea accesului pe piață sau înțelegerea pe preț trebuie să fie sancționate conform legii", a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Imunoglobulina ajută pacienții cu boli care afectează sinteza anticorpilor sau care iau tratament pentru cancer.

Problemele au apărut în 2016, iar criza s-a acutizat peste un an

Problemele au apărut în 2016 când mai mulţi producători au retras medicamentele de pe piaţă pentru că nu s-au înţeles la preţ, iar criza s-a acutizat în iulie 2017
Medicamentele sunt vitale pentru 200 de oameni care au nevoie de tratament zilnic, în timp ce alţi 800 fac tratament doar la nevoie. 

În 2018, ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Sorina Pintea, a decis să activeze Mecanismul de protecţie civilă pentru ca România să facă rost de medicamentele necesare pacienţilor cu imunodeficienţă. România a cerut, oficial, ţărilor din UE şi NATO ajutor pentru a găsi anticorpii fără de care mii se oameni care suferă de boli rare sunt în pericol.

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, în martie 2018: "Sunt foarte mulţi pacienţi care nu şi-au luat tratamentele, pentru că în luna februarie nu am putut asigura cantitatea necesară, iar pentru luna martie, deşi am avut promisiuni din partea distribuitorilor, am aflat în cursul serii de sâmbătă că nu vor putea asigura nici măcar o fiolă".

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...