Studenții străini la Medicină strâng bani ca să doteze spitalele

Data actualizării: Data publicării:
studenti straini medicina

Au venit să înveţe medicina în România şi s-au transformat în ajutoare pentru spitalele din ţara noastră. Mai mulţi străini care studiază la Cluj au pus mână de la mână şi au donat materiale sanitare şi chiar aparatură medicală, încercând să le facă viața mai ușoară atât pacienților, cât și cadrelor medicale.

Jannie Billeck a venit în urmă cu şase ani în România, la Cluj-Napoca, acolo unde studiază Medicina generală. Impresionată de un caz pe care l-a văzut în timpul practicii într-o secţie de Pediatrie, s-a gândit împreună cu alte două colege să nu rămână indiferente la lipsurile din spital.

„Acesta a fost primul nostru caz, cu Alexandra care nu avea nimic, părinții ei nu veneau să o viziteze. A trebuit să treacă prin foarte multe operaţii și a fost o şansă de a o ajuta cu scutece, haine sau dulciuri”, a explicat tânăra.

De aici şi până la un dezvoltarea unui proiect complex a fost doar un pas. Cu banii de buzunar şi de la familiile lor au început să cumpere materiale sanitare pe care să le ducă în spitale şi au făcut şi o asociaţie. Acum strâng fonduri online, în cafenele sau la facultate. Au reuşit să adune deja 2.000 de euro.

Am încercat să ajungem de la o persoană la alta și să colectăm cât de mult putem pentru a da materiale care le lipsesc pacienţilor din spitale”, a spus Karina Eisenberg, studentă la Medicină.

„Am văzut foarte multe cazuri care au nevoie de ajutor, aşa că le-am spus şi altor prieteni, ne-am unit şi am zis că trebuie să le dăm oamenilor o bază, să ajutăm”, a adăugat Bea Kurz, studentă la Medicină.

Acum în proiect sunt implicaţi aproape 40 de studenţi, majoritatea străini.

„Empatia nu se învaţă şi cred că este foarte importantă pentru un medic, pentru că întâlnești pacienți vulnerabili”, a explicat studenta Jannie Billecke.

Tinerii donează de la mănuşi sterile, tensiometre, medicamente sau jucării şi până la aparatură medicală complexă. Cel mai important proiect pentru ei până acum a fost achiziționarea unui aparat care ajută la diagnosticarea cancerului de col.

„Este un gest extraordinar. În primul rând este un mesaj și o dorință a lor de a ajuta femeile din România cu acest echipament care are un rol foarte important în depistarea precoce a patologiei de col”, a spus șeful Clinicii de Obstretică-Ginecologie „Dominic Stanca”, prof. univ. dr. Dan Mihu.

Tinerii merg şi în orfelinate, unde duc daruri copiilor aflați în dificultate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...