Un bărbat abia externat de la Cardiologie, în Craiova, a făcut stop cardio-respirator pe scările spitalului și a murit

Data actualizării: Data publicării:
scjuc01
Foto: scjuc

Un pacient de 48 de ani externat marţi din secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean din Craiova a făcut stop cardio-respirator pe scările unităţii medicale. Bărbatul a decedat, iar reprezentanţii spitalului spun că nu se impune o anchetă asupra medicilor întrucât pacientul era bolnav cronic.

Pacientul a decedat imediat după ce a fost externat din secția de Cardiologie a Spitalului Județean Craiova, unde fusese internat în urmă cu două săptămâni pentru a i se monta un defibrilator. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, pacientul nu a putut beneficia de montarea defibrilatorului pentru că avea o infecţie la un picior.

„Este vorba de pacient de 48 de ani cu suferinţă coronariană cronică severă, cu o cardiomiopatie dilatativă ischemică cu fracţie de ejecţie de până la 15%. Adică avea un cord mare ineficient, prost irigat cu sânge. Era un pacient cu diabet zaharat care necesita montarea unui defibrilator cardiac. Pentru acest lucru s-a internat în urmă cu două săptămâni la Cardiologie, însă avea infecţie la un picior, adică pacientul, cu ceva timp în urmă a călcat într-un cui şi a rezultat o plagă care i s-a suprainfectat. Din acest motiv nu i s-a montat defibrilator. Pacientul a stat la Cardiologie. El a insistat de vineri să plece acasă. Medicul cardiolog a insistat să rămână în spital pentru că i se făcea tratament cu antibiotic conform antibiogramei pentru a i se eradica infecţia”, a precizat dr. Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al SJU Craiova, potrivit Mediafax.

Aceasta a precizat că decesul pacientului a fost cauzat de o tulburare de ritm cardiac.

„Marţi s-a decis externarea pacientului de 48 de ani. Pacientul a plecat acasă cu reţetă de antibiotic care să fie administrat pe cale orală. În momentul în care a părăsit spitalul acesta a suferit o tulburare de ritm cardiac intrând în stop cardio-respirator şi a căzut din picioare. Aparţinătorii au sunat la 112 şi a venit o echipă de medici din UPU care au iniţiat maneverele de reusucitare. La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă. Au preluat pacientul cu manevre de resuscitare în curs. A fost dus în UPU şi i s-a făcut resuscitare o oră şi 25 de minute, fără rezultate. Pacientul a fost declarat decedat. Din afirmaţiile medicului cardiolog, pe parcursul internării pacientul nu a avut tulburări de ritm cardiac”, a mai spus dr. Cristina Geormăneanu.

Potrivit acesteia, medicii de la UPU s-au mobilizat repede și s-au deplasat pe jos la locul în care era pacientul. Purtătorul de cuvânt al SJU Craiova susține că în acest caz nu este necesară o anchetă.

„Nu cred că se impune o anchetă în spital. Nu s-a încălcat nicio regulă. Tulburarea de ritm cardiac putea să apară oricând, chiar şi după montarea defibrilatorului, având în vedere că era un pacient cu cardiopatie ischemică severă, care este o suferinţă a mușchiului cardiac”, a precizat Cristina Geormăneanu.

Sorina Pintea a vizitat ieri Spitalul din Craiova: „O nepricepere şi o indolenţă cum rar mi-a fost dat să văd”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că a găsit la Spitalul Clinic Judeţean din Craiova „o nepricepere şi o indolenţă cum rar mi-a fost dat să văd”. Ea a spus că două cumputere tomografe sunt nereparate de 2 ani şi că lipsa de comunicare între departamente a dus la o criză de citostatice. Detalii aici.

Editor web: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"