Un spital din trei ar fi grav afectat în cazul unui cutremur puternic

Data actualizării: Data publicării:
spitale

Spitalele din România sunt un pericol pentru pacienţi şi pentru personalul medical! Una din trei unităţi medicare ar fi grav afectată, în cazul unui cutremur puternic. Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, din cele 375 de spitale publice, 137 funcţionează în clădiri cu risc seismic. În acest context, Guvernul promite trei spitale regionale însă, în continuare, România e ţara din Uniunea Europeană care alocă cei mai puţini bani pentru Sănătate.

Din 137 de spitale care funcţionează în clădiri cu risc seismic, 12 sunt clasificate drept clăriri cu grad 1 de risc, ceea ce înseamnă pericol iminent de prăbușire în cazul unui cutremur puternic, similar celui din 1977.

Lipsa unei reabilitări complete și trecerea timpului și-au spus cuvântul asupra clădirii spitalului cu numărul 3 din Brăila, construită în anul 1923. Peste tot pot fi văzute fisuri, iar tencuiala a căzut în mai multe locuri.

Spitalul numărul 3, o aripă exterioară a Spitalului Județean din Brăila s-ar putea prăbuşi în urma unui cutremur. Monumentul istoric, vechi de aproape un secol, este vizibil deteriorat.

Francisk Chiriac, președintele CJ Brăila: „Este lansat în momentul de față un proiect pentru proiectare și execuție, în etapele premergătoare reabilitarea acestui corp. Implică niște etape premergătoare cu aviz de la ministerul culturii, vom respecta legislația în vigoare”.

Alina Neacșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Brăila: „În mod cert o reabilitare generează o stare de siguranță, dar activitatea medicală nu a fost pusă sub frica unui pericol”.

Nici în Capitală situaţia nu este diferită.

Chiar dacă arată bine la exterior, foarte multe spitale din Bucureşti riscă să cadă în cazul unui cutremur de peste 7 grade pe scara Richter. Unele dintre ele nici măcar nu figurează pe lista Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Trei dintre spitalele din Capitală, printre care şi „Dan Theodorescu”, sunt vulnerabile în faţa unui cutremur puternic. Sunt încadrate în gradul 1 de risc seismic. Cele mai multe, şapte la număr, sunt încadrate în gradul 2 de risc seismic. Iar puţin mai sigure sunt Spitalul „Filantropia şi Spitalul de Psihiatrie Titan, care sunt încadrate în gradul 3 de risc seismic.

Şerban Bubenek, manager al Institutului „C.C. Iliescu”: „Există, pe de o parte, spitale vechi pavilionare. Apoi există situaţia în care ne aflăm noi, de exemplu, spitalul pe dinăuntru, dacă nu ştii cum sunt zidurile şi stâlpii, e un spital din vest, dar ştim că în orice clipă un cutremur o să provoace daune severe care o să se lase cu victime printre pacienţi şi cadrele medicale prezente în acea zi la serviciu şi cu dezafectarea structurii respective”.

Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni: „Este un spital vechi de 60 de ani. Evident că are o infrastructură învechită, această clădire în care ne aflăm este o clădire cu risc seismic ridicat şi în care orice investiţie s-ar face eu cred că este absolut irosită pentru că toate sunt cârpeli”.

Guvernul promite trei spitale regionale la Cluj, Iaşi şi Craiova. Ar fi singura investiţie de anvergură în Sănătate. Potrivit proiectului însă spitalele ar urma să fie date în folosinţă până în...2027!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...