Vaccinurile, incluse în lista medicamentelor esențiale

Data actualizării: Data publicării:
vlad voiculescu

Vaccinurile și produsele derivate din sânge au fost trecute, prin hotărâre de guvern, pe lista produselor esenţiale. Se aplică aici principiul medicamentelor absolut necesare, dar prea ieftine pentru a aduce profit fabricanţilor şi distribuitorilor. Astfel, preţul lor de achiziţie va creşte, însă pacienţii nu vor suferi din cauza scumpirii, deoarece toate figurează pe lista compensatelor şi gratuităţilor.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus într-o conferință de presă că se va schimba modalitatea de calcul a prețurilor pentru medicamentele considerate esențiale, astfel încât acestea să nu dispară de pe piață.

Este, în general, vorba despre medicamente ieftine, destinate pacienților cu boli de inimă sau cancer, și care sunt compensate 100%, astfel că pacienții nu vor simți creșterea prețurilor.

În premieră, pe această listă au fost introduse și vaccinurile și produsele din plasmă și sânge.

Ministerul Sănătății a considerat că e esențial ca populația să aibă acces la acestea, deoarece fie sunt destinate unui număr mare de oameni, în cazul vaccinurilor, fie unor pacienți critici, în cazul produselor din sânge”, a spus Vlad Voiculescu.

El a dat exemplul vaccinului BCG, care a ajuns cu întârziere,i pentru care există un singur furnizor în Europa iar acesta nu a dorit să furnizeze vaccinuri la prețul minim european.

De asemenea, din cinci furnizori de produse din plasmă și sânge, au rămas doar doi, din cauza prețurilor mici.

Pe de altă parte, începe și un proces de ieftinire a medicamentelor al căror patent a expirat. Prețul acestora va scădea cu 10% în 2017, cu 10% în al doilea an și cu 15% în al treilea an.

Pentru toate celelelalte medicamente care se vând pe bază de rețetă modalitatea de calcul rămâne aceeași: cel mai mic preț european dintr-un coș de 12 țări, a precizat ministrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...