Secretarul general al OCDE: Performanţa economică a României, în ultimii ani, a fost foarte impresionantă

Data publicării:
Photo illustration in Ukraine - 13 Sept 2021
Foto: Profimedia Images

Performanţa economică a României, în ultimii ani, a fost foarte impresionantă, a declarat joi secretarul general al OCDE, Matthias Cormann, în cadrul unei declaraţii de presă comune susţinute alături de premierul Nicolae Ciucă.

Precizările au fost făcute după ce prim-ministrul român a depus la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică memorandumul iniţial privind accederea ţării noastre la OCDE.

"România a fost un prieten apropiat şi un partener de preţ pentru OCDE, de mulţi ani. Cooperarea noastră a început în anii '90, am lucrat împreună în diverse domenii de politică economică şi socială, de la reformele pieţei de capital, la politica de concurenţă, educaţie, sănătate şi, bineînţeles, cooperarea noastră în cadrul proiectului OCDE/G20 privind erodarea bazei impozabile şi transferul profiturilor. Performanţa economică a României, în ultimii ani, a fost foarte impresionantă", a precizat Matthias Cormann, citat de Agerpres.

El a menţionat că România s-a apropiat rapid de venitul mediu pe cap de locuitor din OECD, diminuând diferenţa de la 70% la aproximativ 35% în mai puţin de 20 de ani.

"Procentul populaţiei române aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială a scăzut, iar România a făcut progrese importante în ce priveşte agenda reformelor interne", a spus secretarul general al OCDE.

El a menţionat că, după ce România a depus memorandumul iniţial privind accederea la OCDE, 26 de comitete tehnice vor evalua legislaţia românească, politice şi practicile, "acoperind aproape fiecare domeniu" al politicilor guvernamentale. Vor fi făcute recomandări pentru a ajuta România să se alinieze, în continuare, standardelor şi practicilor OECD.

"Aşa cum am constatat şi în cazul altor state candidate, procesul de aderare este unul de transformare pozitivă, care va cataliza reforme, în avantajul României şi al cetăţenilor săi", a afirmat secretarul general al OCDE.

Matthias Cormann a mai precizat că, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, perspectivele economice globale s-au înrăutăţit în ultimele luni.

"Cred că putem fi de acord cu toţii că un sfârşit rapid al războiului, cu o pace justă pentru Ucraina, în conformitate cu dreptul internaţional, ar fi în interesul tuturor. În această perioadă plină de provocări, avem nevoie de mai multă - nu de mai puţină - cooperare. Avem nevoie de mai mult - nu de mai puţin - multiletaralism. Iar instituţii precum OECD vor fi parteneri importanţi în definirea şi implementarea soluţiilor multilaterale la provocările comune", a spus el.

Totodată, a arătat România continuă să facă eforturi pentru a susţine valorile OCDE şi pentru a promova reformele, inclusiv în afara graniţelor sale.

"Priorităţile României sunt bine aliniate cu agenda OECD, promovând o creştere mai incluzivă, optimizarea comerţului şi a investiţiilor, stimularea inovaţiei, protejarea mediului şi lupta împotriva corupţiei. De asemenea, îmbunătăţirea politicilor din domeniul educaţiei şi sănătăţii. Am avut ocazia de a discuta aceste priorităţi cu premierul Nicolae Ciucă atunci când am lansat studiul 'Economic Survey', la începutul acestui an. De la vizita mea în România, membrii OECD au adoptat foaia de parcurs pentru aderarea României la OECD", a mai spus Matthias Cormann.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...