Senatul a adoptat propunerea de lege prin care alocaţia de stat pentru copii este un drept stabilit din prima zi de viaţă a copilului

Data publicării:
plenul senatului
Foto: INQUAM Photos / George Calin

Senatul a adoptat, luni, în plen, în unanimitate, cu 98 voturi „pentru”, o propunere legislativă a USR prin care dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu prima zi de viaţă a copilului şi nu începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, cum prevede legislaţia în vigoare, potrivit Agerpres.

„Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu prima zi de viaţă a copilului şi se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata alocaţiei de stat pentru copii se face începând cu luna următoare depunerii cererii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii cererii. Calculul alocaţiei de stat pentru copii va include, dacă este cazul, şi perioada dintre ziua naşterii copilului şi ultima zi a lunii respective, în cazul în care cererea este înregistrată ulterior lunii în care s-a născut copilul”, arată textul propunerii legislative.

Iniţiatorii, un grup de parlamentari USR, evidenţiază în expunerea de motive a proiectului de act normativ că „beneficiul direct şi imediat al unei asemenea modificări este creşterea veniturilor proaspeţilor părinţi cu o sumă de bani cu asistentă care este reprezentată de perioada dintre ziua naşterii şi ultima zi a lunii respective”.

„Interesul superior al copilului şi protecţia copiilor, menţionată cu titlul de principiu constituţional, legitimează interpretarea conform căreia orice copil are dreptul la alocaţia de stat pentru copii de la naştere şi nu există niciun motiv fundamental pentru care copilul născut trebuie să aştepte luna ulterioară naşterii pentru a beneficia de acest drept constituţional. Singurul motiv pentru care acest lucru se întâmplă este formularea art 6, alin 4 care indică acest mecanism ori statul nu poate justifica lentoarea sa birocratică în detrimentul dreptului constituţional al copiilor”, se arată în expunerea de motive.

Senatorul USR Ştefan Pălărie, membru al Comisiei de muncă, a subliniat că propunerea legislativă este susţinută public printr-o petiţie online semnată de mulţi părinţi.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...