70% dintre persoanele care au contestat pensiile în instanță, într-un județ, au câștigat

Data actualizării: Data publicării:
Doi pensionari stau pe bancă, într-un parc.
70% dintre pensionarii din Covasna care au contestat în instanță deciziile de calculare sau recalculare a pensiilor au avut câștig de cauză. Foto: Agerpres

Raluca Turcan a anunțat pe Facebook că 70% dintre pensionarii din Covasna care au contestat în instanță deciziile de calculare sau recalculare a pensiilor au avut câștig de cauză.

Raluca Turcan: 70% dintre pensionarii din Covasna care au contestat în instanță deciziile de calculare sau recalculare a pensiilor au avut câștig de cauză. De altfel, suma plătită în primele luni ale acestui an pentru asistență juridică de către Casa de Pensii Covasna este de 22.000 lei, iar totalul achitat la nivel național în ultimii cinci ani depășește 40 de milioane de lei. Sunt cifre care arată justețea reformei pe care am demarat-o în domeniul pensiilor și care are în vedere, pe de o parte, crearea unei baze de date electronice complete, la nivel național, care să cuprindă toate datele din dosarele de pensii și, pe de altă parte, o nouă lege care să readucă echitatea în sistem, prin introducerea tuturor elementelor esențiale de contributivitate în calculul pensiei.

În acest moment, am finalizat primele două etape ale procesului de evaluare a dosarelor de pensii la nivel național și se fac testări de soft pentru cea de-a treia etapă. Peste 240.000 de dosare au fost deja evaluate în toată țara, în paralel cu desfășurarea activității curente. La Casa de Pensii Covasna, pe lângă procesul de evaluare care s-a desfășurat într-un ritm bun, s-au recuperat toate restanțele la dosarele de pensii naționale cu termen depășit și mai sunt doar 15 dosare internaționale de soluționat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita