A murit Naum Ciomu, medicul cunoscut după ce a tăiat penisul unui pacient

Data actualizării: Data publicării:
medici in sala de operatie
Un băiețel de patru ani a primit de Paște o nouă șansă la viață. Tatăl lui a fost donatorul salvator, iar operația a fost una reușită în ciuda diferenței de vârstă și de greutate dintre cei doi. Getty Images

Medicul Naum Ciomu a murit, potrivit unui anunț al clinicii medicale unde lucra acesta. Naum Ciomu a devenit cunoscut după ce în 2004 a secţionat penisul unui pacient, în timpul unei operaţii.

„Începem săptămâna cu o veste tristă. Domnul Doctor Ciomu Naum Niculae a plecat în lumea cea fără de dor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

A fost un luptător, un spirit tânăr, un medic cu o experiență și memorie monumentală, un coleg minunat pe care nu-l vom uita.

A fost o onoare pentru noi să ne fie coleg și mentor.

Condoleanțe familiei și celor apropiați!”, arată mesajul Ghencea Medical Center de pe Facebook.

În 2004, Naum Ciomu a secţionat din greşeală penisul unui pacient de 34 de ani, în timpul unei operaţii la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”, potrivit HotNews.

„În chirurgie, sunt și accidente, și incidente, și bucurii”, le spunea atunci jurnaliștilor medicul Ciomu.

În iulie 2004, el spunea în fața Colegiului Medicilor București că a confundat penisul cu un testicul pe care trebuia să îl extirpe.

După acest incident, Ciomu nu a mai putut profesa ca medic chirurg urolog, însă a acordat consultații și a predat la Universitatea de Medicină și Farmacie din Bucureşti.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...