Accidentul de pe DN1, provocat cu intenție

Data publicării:
LOCUL ACCIDENTULUI DN1 DUPA 24H

Accidentul de sâmbătă seară de pe DN1, în urma căruia au murit şase oameni a fost un act criminal, au stabilit poliţiştii din Prahova. Dosarul va fi preluat acum de procurorii criminalişti.

Anchetatorii susţin că au indicii care le confirmă faptul că tânărul care a provocat accidentul s-a sinucis şi a omorât alţi cinci oameni, aflaţi într-o maşină care circula regulamentar.

Acuzaţia de omor din culpă s-a transformat în omor calificat, iar dacă şoferul de 28 de ani va fi găsit vinovat, familia acestuia va fi obligată să despăgubească rudele celor care şi-au pierdut viaţa. Cu doar câteva ore înainte de accident, tănărul a postat un mesaj pe o reţea de socializare prin care lăsa se se înţeleagă că îşi va lua viaţa.

Ancheta în cazul accidentului de pe DN1 ar putea fi preluată de polițiștii de la Omoruri

Două mormane de fiare şi şase vieţi curmate. Asta au găsit medicii, pompierii şi poliţiştii veniţi la locul accidentului produs aseară, pe DN1, în zona localităţii prahovene Băicoi. Neputincioşi, salvatorii n-au mai putut decât să acopere cu saci trupurile victimelor.

Am intervenit pentru descarcerarea a şase victime din două autoturisme”, a declarat pompierul Vicențiu Năstase, de la ISU Prahova.

Patru adulţi şi doi copii, politraumatisme grave.Toți morți”, a precizat Mihaela Pantaia, medic pe ambulanță.

Era sâmbătă, ora 19.45 de minute. La numărul de urgenţă, mai mulţi martori sunau fără încetare. Toţi povestesc despre două maşini care s-au ciocnit frontal şi despre mai mulţi oameni care au nevoie de salvare. Din Câmpina şi din Ploieşti, ambulanţe şi autospeciale de pompieri pornesc spre locul tragediei. Poliţiştii, ajunşi primii, sunt şocaţi de ceea ce văd.

Unul dintre conducătorii auto a pătruns pe contrasens. Se fac cercetări pentru stabilirea cauzei producerii accidentului”, a declarat Gheorghe Miriuțoiu, de la Poliția Rutieră Prahova.

După mai puţin de 24 de ore, indiciile încep să schimbe teoria anchetatorilor. Ce s-ar fi putut întâmpla de fapt? La ora 16:00, şoferul care urma să provoace accidentul postează unmesaj bizar pe o reţea de socializare. O poză în care, pe bancheta din spate a maşinii sale, apare în mai multe ipostaze cu o tânără, iubita sa. E un fel de altar format din mai multe fotografii şi doi trandafiri albi. George le spune prietenilor că va merge într-o lume mai bună, îşi cere scuze şi sugerează că este deprimat pentru că iubirea nu-i este împărtăşită.

„Atunci s-a structurat decizia. Ori o fac acum, ori n-o mai fac niciodată. (...) A făcut aceste poze pentru a spune: am luat decizia pentru că iubita mea m-a parasit. Ea nu mă înțelege. Ea este de vină, ea este autorul moral al faptei”, explică Ion Duvac, doctor în pshihologie.

Rudele și cunoscuții victimelor sunt sub șocul teribilei vești

Imediat ce au citit sinistra postare, prietenii tânărului au reacţionat. Aproape îl imploră să nu facă vreo prostie. După câteva ore, au aflat de la televizor că nenorocirea s-a petrecut. George, amicul lor de 28 de ani, a provocat un accident în care a murit. Din păcate, alţi cinci oameni nevinovaţi au plătit cu viaţa momentul său de rătăcire: o tânără de 19 ani, un băiat de 12 ani, o femeie de 38 de ani şi doi bărbaţi de 44 de ani.

Cum să intri tu într-o mașină? Acolo erau doi copii și trei adulți și i-a omorat pe loc. Ginerele meu mergea foarte atent cu mașina!, spune Niculina Mazilu, soacra șoferului mort nevinovat.

„Un băiat de aur. Băiat inteligent, deștept. Nu știu omul ăla ce o fi avut de a intrat în el, cinci suflete, Doamne!", spune uimită o vecină.

Păcat! Cinci suflete au pierit, în spate a rămas durerea a trei familii, a prietenilor, noi, care ne cunoaștem de o viață!”, spune un vecin.

Soţia şoferului din maşina lovită de tânărul care a pătruns pe contrasens a postat şi ea o fotografie cu soţul său. Vorbeşte apoi şi despre maşina extrem de puternică, SUV, pe care acesta o conducea soţul ei. N-a rezistat însă impactului nimicitor şi s-a răsturnat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Cine a fost haiducul „Față neagră"? „Zorro al României" era baron și jefuia bogații ARTICOL
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...