Angajările la stat, deblocate în următoarele două săptămâni

Data publicării:
31032013 angajari


3.300 de primării din toată ţara ar putea recruta personal în următoarea perioadă, iar angajările se vor face în regim de unu la unu. Practic, în locul unui funcţionar care părăseşte sistemul bugetar poate fi angajat un altul.

Sistemul nu mai poate funcţiona, în special în administraţia locală. Am discutat săptămâna trecută lucrul acesta. În două, trei săptămâni maxim trebuie să reintroducem regula aceasta pentru că sistemul este în blocaj şi nu mai poate funcţiona”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.

Angajările în aparatul de stat au fost blocate, în ultimii trei ani. Până acum, era nevoie de şapte disponibilizări, pentru ca un alt funcţionar să poată fi încadrat.

Dorim să luăm o măsură de anulare a posturilor vacante, bugetate şi nebugetate, astfel încât să nu mai aplicăm regula de șapte la unu, ci un loc vacant să fie ocupat automat”, a afirmat Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor.

Experţii financiari din sectorul privat spun că redeschiderea angajărilor nu trebuie să afecteze înțelegerea cu FMI. Aceasta prevede că salariile bugetarilor nu trebuie să depășească șapte procente din produsul intern brut.

Depinde cum se aplică această regulă, dacă se va aplica. Dacă se înlocuieşte unu la unu şi se aplică doar de acum înainte, în mod normal n-ar trebui să fie niciun efort bugetar suplimentar. Dacă se aplică şi retroactiv, să poţi să-i înlocuieşti şi pe cei care au plecat, atunci discutăm în mod sigur de un efort bugetar suplimentar”, a anunțat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

În administraţiile locale lucrează deja peste 220 de mii de funcţionari. Ei reprezintă aproape 20% din numărul total al bugetarilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"