Birouri SF. Cum arată locul de muncă unde angajații vin cu plăcere

Data publicării:
birouri-1

Se pot imagina fără probleme într-un pat cu perne moi, pe o bancă din parc sau în celebra intersecţie Times Square. Nu este un exemplu singular. Managerii apelează tot mai des la specialişti care să transforme birourile în locuri de muncă de unde nu mai vrei să pleci.

Din lift, informaticienii care lucrează în firma care produce jocuri pe calculator ajung direct în mijlocul unei nave spațiale. Biroul are formă triunghiulară, pereţii sunt pictaţi viu colorat, iar lustrele par nişte stele pe cer.

„Ca să stimulăm și creativitatea colegilor ne-am gândit să facem totul altfel”, spune George Prichici, manager.

Şi ori de câte ori simt că îşi pierd inspiraţia, angajații își iau laptopul în brațe și continuă lucrul în paturile din sediul firmei.

Nici bucătăria nu a scăpat de modificări.

„Este o bucătărie puțin diferită, dar elementele care completează spațiul ne duc cu ideea spre o zonă științifică sau o zonă de cercetare”, precizează Ștefan Lazăr, designer interior.

Iar atunci când echipa trebuie să ia o decizie se întâlnește în sala de ședințe, concepută de designeri ca un centru de comandă.

Angajaţii spun că se simt mai bine la serviciu în birourile inedite, decât în unele clasice. „Se văd rezultate în munca pe care o depui și în pasiunea cu care poți să faci ceva”, mărturisește un angajat.

Lămpile și băncile fac din sala de ședințe o stație de autobuz. Iar un graffiti de 15 metri pătrați aduce libertatea Times Square-ului mai aproape de IT-iștii timișoreni. Amenajarea firmei a costat 10.000 de euro, dar şefii companiei şi angajaţii spun că a meritat fiecare ban.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...