Cine sunt „pistolarii” României

Data actualizării: Data publicării:
pistolari

Au o pasiune mai puţin obişnuită: să tragă la ţintă cu muniţie de război. Sunt românii care merg tot mai des la poligoanele de tir în căutarea adrenalinei. Unii spun că îi relaxează, alţii că este doar un sport ca oricare altul, în timp ce câţiva vor să trăiască, pe viu, senzaţiile din filmele de acţiune. Totul se întâmplă însă după reguli bine stabilite, sub atenta supraveghere a unor instructori.

Georgiana are 27 de ani şi vine în poligon de două ori pe lună. De fiecare dată, înainte să apese trăgaciul i se face un instructaj.

Foarte mare atenţie la poziţia corpului. O să te rog să ţii picioarele la nivelul umerilor, vârfurile paralele pe direcţia ţintei, braţele vor fi întinse şi mare atenţie cum mânuim trăgaciul, uşor astfel încât să nu îl bruscăm”, explică Mircea Stanciu, administratorul poligonului.

Chiar dacă ţine în mână o armă mortală, Georgiana spune că, pentru ea, totul este doar un sport şi încearcă mereu să îşi îmbunătăţească rezultatele.

Este o experienţă unică, simiţi o adrenalină pe care nu o întâlneşti în multe sporturi, te relaxezi”, spune ea.

Nu există date oficiale privind numărul românilor pasionaţi de tir, dar instructorii spun că sunt tot mai mulţi cei care vor să simtă cum e să descarci o armă reală.

Cred că este o metodă de relaxare într-o primă fază, după care se transformă într-o pasiune. Ei sunt, de regulă, din rândul corporaţiilor, din domeniul IT, dar nu în ultimul rând din rândul militarilor şi al posesorilor de armă”, spune Mircea Stanciu.

Este şi cazul lui Cristian. A lucrat în Jandarmerie vreme de 15 ani. Îşi aminteşte prima tragere, cu un pistol Carpaţi.

Emoţii foarte mari, tremurau mâinile, picioarele. Este şi parte a job-ului, sau a fost, dar este şi o pasiune. O dată ce tragi cu arma, o faci pentru totdeauna. Îţi intră în sânge şi nu mai ai cum să scapi”, spune Cristian.

În poligon se găsesc pistoale de toate tipurile, de la Colt şi Glock până la celebrul Beretta, des văzut în filmele americane.

Ar trebui să spunem că tragem cu un Glok 17, un pistol care se află în dotarea mai multor poliţii din Europa, inclusiv în dotarea poliţiei române. Haideţi să vedem. Nu uităm, lin şi constant trăgaciul şi nu anticipăm reculul... Bum... Arma jos. Bun. Prima senzaţie după ce tragi este că în momentul în care ai un astfel de pistol în mână, nu trebuie să te joci cu el”, relatează Toma Petcu, reporter Digi24.

Nu este o activitate ieftină. În funcţie de pistol şi de numărul cartuşelor trase, puteţi lăsa în poligon chiar şi câteva sute de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Elena Ionescu, parada costumelor de baie în Republica Dominicană. Mizează pe senzualitate și pe puterea ei de...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
Șoferii români pot fi declarați beți chiar dacă nu li se pune etilotestul. Pe ce se bazează Poliția?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...