Creşe de stat, condiţii ca la privat. Mâncare ieftină și aleasă de nutriționiști la creșele din Cluj

Data publicării:
jucarii cresa

Mobilier şi jucării noi, bucătării dotate cu aparatură de ultimă generaţie şi meniuri personalizate cu produse eco ce nu depăşesc 1.200 de calorii. Singurul indiciu că nu ar fi vorba de o creşă privată este preţul pe care părinţii îl plătesc pentru o zi la creşă.

„Am stabilit un tarif de un leu şi 25 de bani pentru familiile ale căror venituri acumulate lunar sunt cuprinse între 225 şi 669 de lei”, spune Iulia Perşa, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Părinţii care au venituri mai mari plătesc până la 5 lei pe zi.

Fiecare creşă din Cluj-Napoca are o bucătărie proprie unde mâncarea este preparată în funcţie de nevoile copiilor.

„În cadrul creşelor mai pot să apară copii cu deficienţe ori probleme în ceea ce priveşte alimentaţia, adică regimuri fără lactoză sau regim lacto-ovo-vegetarian”, spune Ada Văcar, coordonatoarea unei creşe.

„Ţinem cont în mod special de asigurarea aportului de nutrienţi, adică a cantităţii de proteine, glucide, lipide din alimentaţia lor, precum şi de cel de minerale şi vitamine”, spune Mădălina Corlăţeanu, nutriţionist.

Din luna martie, în meniul copiilor, la recomandarea nutriţionistului vor fi introduse produse din lapte de capră, carne de curcan şi avocado. Părinţii nu vor plăti însă nimic în plus.

Tarifele pe care părinţii din Cluj-Napoca le plătesc sunt cele mai mici din ţară. Restul banilor vin de la primărie.

În comparaţie, părinţii din Constanţa plătesc de aproape 10 ori mai mult, adică 12 lei, iar cei din Braşov plătesc 9,5 lei pe zi ca să îşi ţină copiii la creşă. În ultimii cinci ani, autorităţile din Cluj-Napoca au investit peste 17 milioane de lei în reabilitarea şi construcţia de noi creşe. Acum, în cele 14 creşe din Cluj-Napoca sunt 1.000 de locuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...