Cum au ajuns românii să plătească mai mult pentru carburanţi decât austriecii sau cehii 

Data publicării:
POMPA BENZINA GETTY

În luna ianuarie motorina se vindea cu 4,22 lei pe litru, iar acum preţul a ajuns la 5,4 lei. În schimb benzina era vândută cu 4,58 lei, iar acum la pompă o găsim cu 5,8 lei.

Asta înseamnă o scumpire cu 19,4% în patru luni pentru motorină şi cu aproape 11% pentru benzină. Cea mai mare creştere a fost în ultima lună. Mult mai mare decât în ţările vecine

În ultimele 30 de zile benzina s-a scumpit în România, în medie cu 3,4%, în timp ce în Ungaria creşterea este de 3,1%, iar în Bulgaria de 2,1 procente. Motorina în schimb s-a scumpit în România cu 4,7%. Spre comparaţie în Bulgaria preţurile au crescut doar cu 0,4 procente

Preţul ţiţeiului a depăşit pragul psihologic de 50 de dolari,

Claudiu Cazacu, analist financiar: „Deprecierea relativă a leului în raport cu dolarul american, mai mare decât ce am văzut în regiune, poate să fie o explicaţie parţială a diferenţei evoluţiei preţurilor la pompă”.

Astfel, românii plătesc printre cele mai mari preţuri pentru motorină din Europa.Mai mult chiar decât ţări ce au un nivel de trai mult mai ridicat precum Austria, Cehia sau Polonia. Doar în Franţa şi Germania şoferii plătesc puţin mai mult decât noi.

Aceeaşi situaţie şi pentru cei care au maşini pe benzină. Doar şase ţări din Uniune au preţuri mai mici decât noi. Analiştii pun diferenţele şi pe seama creşterii economice.

Laurenţiu Roşoiu, analist economic: „Avem o economie ce creşte într-un ritm mult mai mare faţă de creşterile vecinilor noştri şi decât restul economiilor europene”.

Claudiu Cazacu, analist financiar: „Când îţi rămân mai mulţi bani în portofel, după ce ai făcut achiziţii cu TVA mai scăzut, când vezi salariul minim crescând, este o anumită relaxare în ceea ce priveşte cheltuielile şi inclusiv tentaţia de a merge cu maşina ca alternativă la transportul public”.

Laurenţiu Roşoiu, analist economic: „Din păcate, nu este nici un element care să conducă la ideea unei scăderi a preţurilor în perioada următoare”.

Piaţa carburanţilor din România este dominată de patru mari companii, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.

13 ţări din UE au motorina mai ieftină decât România

România: 1.10 euro/litru

Ungaria 1,10 euro/litru

Grecia 1,10 euro/litru

Slovenia 1,09 euro/litru

Austria 1,07 euro/litru

Slovacia 1.07 euro/litru

Estonia 1,06 euro/litru

Spania 1.05 euro/litru

Cehia 1,03 euro/litru

Lituania 0,96 euro/litru

Polonia 0,96 euro/litru

Luxemburg 0,95 euro/litru

Letonia 0,94 euro/litru

Bulgaria 0,90 euro/litru

.......

Germania 1,12 euro/litru

Franţa 1,17 euro/litru

sursa: Oil Bulletin

6 ţări din UE au benzina mai ieftină decât România

România: 1,11 euro pe litru

Estonia 1,10 euro/litru

Lituania: 1,09 euro/litru

Letonia 1,09 euro/litru

Cehia 1,09 euro/litru

Polonia 1.03 euro/litru

Bulgaria 0,96 euro/litru

.......

Germania 1,35 euro/litru

Franta 1,37 euro/litru

sursa: Oil Bulletin

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...