Fetiţă în comă, după ce mătușa i-ar fi dat pufuleţi îmbibaţi în alcool ca să adoarmă

Data publicării:
pufuleti

O fetiţă în vârstă de un an şi trei luni dintr-o comună ieşeană a ajuns la spital în comă, după ce mătuşa care o îngrijeşte i-ar fi dat pufuleţi îmbibaţi în alcool, ca să adoarmă mai repede. Protecţia Copilului a deschis o anchetă, iar bebeluşul ar putea fi plasat la un asistent maternal, relatează News.ro.

pufuleti

Fetiţa este originară din localitatea ieşeană Lungani, dar locuieşte la o mătuşă, în comuna Miroslava, după ce mama sa a plecat în străinătate în urmă cu câteva luni.

Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi afirmă că fetiţa în vârstă de un an şi trei luni a fost adusă la spital la şapte ore după ingerarea alcoolului.

„Cel mai probabil i s-au dat pufuleţi îmbibaţi în alcool, ca să adoarmă. Metoda este folosită din păcate des la ţară. Fetiţa a ajuns în stare gravă, prezenta semne clare de intoxicaţie etanolică“, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, medicul Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii din Iaşi.

Mătuşa fetiţei spune că nu i-a dat alcool, ci doar i-a pus o compresă cu oţet pe frunte şi pe piept şi că de aici este posibil să fi apărut intoxicaţia, însă medicii contrazic varianta femeii.

Fetiţa şi-a revenit din coma alcoolică, dar va mai sta internată câteva zile în spitalul ieşean.

Conducerea spitalului a sesizat Direcţia pentru Protecţia Copilului din Iaşi, fiind demarată o anchetă în acest caz.

„Este clar o neglijenţă, vom analiza situaţia. În funcţie de concluziile anchetei, fetiţa ar putea fi plasată la un asistent maternal”, a afirmat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...