Greva foamei la Complexul Energetic Oltenia

Data publicării:
greva

Angajaţii Complexului Energetic Oltenia au cerut ca ministrul Energiei să vină să stea de vorbă cu ei. Discuţia nu i-a convins să renunţe la protest.

„Am venit pentru că mă interesează soarta oamenilor, am venit să mă asigur că se întorc cu bine la familii. Greva foamei este de fiecare dată un protest extrem pe care pot să-l înţeleg, având în vedere situaţia tensionată de la companie, în ceea ce priveste o soluţie, eu cred că trebuie să găsim o soluţie consensuală”, a spus Victor Grigorescu, ministrul Energiei.

Minerii spun că vor renunţa la greva foamei numai dacă se va încheia un protocol prin care ministerul să renunţe la decizia de a muta sediul companiei.

- Este foarte greu, după cinci zile de greva foamei, să te trezești în miez de noapte cu ministrul, te așezi la masă, explici punctele de vedere, am solicitat să încheiem un protocol. Nu s-a dorit acest lucru.

- Ceea ce s-a întâmplat în această noapte ne face să înțelegem că se ascund interese mult mai mari, care am putea spune că depășesc chiar nivelul Ministerului Energiei, interesele se pare că sunt atât de mari, că nu-i intersează decât a se ajunge în acel punct.

- I-am zis, prezentaţi-ne avantajele mutării sediului, suntem de acord, pe noi ne interesează siguranţa locurilor de muncă.

În urmă cu două zile, 3.000 de angajaţi au protestat la Târgu Jiu pentru ca sediul Complexului Energetic Oltenia să nu fie mutat. Aici lucrează 15.000 de oameni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...