HARTA SCUMPIRILOR. Preţurile alimentelor au crescut anul trecut. Cartoful conduce în top

Data publicării:
196267 196267 fructe mediafax

Cele mai importante scumpiri s-au înregistrat în luna noiembrie a anului trecut la cartofi. Prețul acestora a fost mai mare cu 10 procente. Urmează pe list[ ouăle, legumele și conservele de legume, care au costat cu șase procente mai mult, chiar dacă a fost o recoltă bună. Fermierii au vândut însă producția la momentul recoltării, astfel că acum sunt pe rafturi produse din import care sunt mai scumpe.

Per total, în anul 2013, cartofii conduc în topul scumpirilor. Costă cu 20% mai mult decât anul precedent. Urmează fasolea boabe cu aproape 15 procente mai mult.

Au existat și ieftiniri. Românii au cumpărat pâine cu 11 procente mai ieftină, asta după ce Guvernul a redus TVA la pâine de la 24% până la 9%.

Preţuri diferite în funcţie de regiune

CONSTANȚA. Salariul mediu în Constanța era în luna decembrie 1.500 de lei, potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Prețul mediu al unui litru de benzină este de 5,9 lei.

Un litru de lapte costă 3,3 lei, iar un prețul unui kilogram de carne de porc variază între 18 lei și 24 de lei. Un kilogram de cartofi nu costă mai mult de doi lei în principalele piețe din oraș.

IAŞI. Salariul mediu net la nivelul judeţului Iaşi este de 1.524 de lei, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică.

Un litru de benzină se vinde, la Iaşi, cu 5,8 lei.

Preţul unui litru de lapte variază între 2.5 şi 3 lei, în timp ce un litru de ulei este între 4.5 și 7.5 lei. În schimb, ieşenii plătesc mai mult pentru carne. Un pui de un kilogram, de exemplu, costă între 8 si 10 lei, iar carnea de porc - între 16 si 20 de lei.

Cea mai scumpă este carnea de vită - preţul porneşte de la 17 lei și poate ajunge la 22 de lei. De asemenea, un kilogram de cartofi costă între 2 lei şi 3.5 lei.

BIHOR. Statisticile oficiale indică faptul că salariul mediu net în Bihor este de 1.174 de lei.

Câştiguri salariale peste media judeţului au avut angajații din servicii, cu un venit de 1.194 de lei. În schimb, salariații din industrie, construcții și agricultură sunt la polul opus, cu câștiguri care au depășit cu puțin 1000 de lei pe lună.

La capitolul cheltuieli, bihorenii plătesc 5,65 de lei pentru un litru de benzină. Laptele se vinde în această perioadă cu 3,50 de lei litru, cartofii cu 2 lei pe kilograme, iar prețul cărnii de porc variază între 15 și 20 de lei.

DOLJ. Un locuitor din Dolj câştigă în medie pe lună 1.435 de lei, cu aproape 300 de lei mai mult decât un locuitor din Bihor, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Dolj.

Un litru de benzină costă între 5,79 de lei şi 6,20. În ceea ce priveşte alimentele, preţurile din supermarketurile din Craiova nu diferă prea mult faţă de cele din Oradea. Astfel, un litru de lapte de exemplu se poate cumpăra cu preţuri cuprinse între 4 şi 5,5 lei.

Cât despre carne, kilogramul de pulpă de porc se vinde cu aproximativ 16-18 lei. Dacă vorbim de legume, în hipermarketurile din Craiova, un kilogram de cartofi se poate cumpăra cu 2 lei, până la 2,5 lei.

TIMIŞ. Locuitorii din judeţul Timiş câştigă un salariu mediu de aproximativ 1.615 lei pe lună.

În ceea ce priveşte alimentele de bază, pentru un kilogram de lapte, preţul cel mai scăzut este de 4,45 lei. Un kilogram de pulpă de porc costă aproape 18 lei, în timp ce pentru un kilogram de cartofi, de producție autohtonă, locuitorii judeţului plătesc 2,3 lei.

Dacă vorbim şi despre preţul combustibilului, acesta este de 5,64 lei, pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95.

BRAŞOV. La Braşov, salariul mediu la sfârşitul anului trecut a fost de 1.528 de lei.

Cea mai ieftină benzină, cu cifra octanică 95, costă 5,7 lei pe litru, iar litrul de lapte poate fi găsit în piaţă cu 3 lei. Carnea de porc este printre cele mai scumpe din ţară, iar un kilogram de pulpă fără os ajunge să coste 20 de lei pe kilogram.

Şi cartofii sunt scumpi, deşi judeţul are multe terenuri cultivate cu această plantă. La început de an, cartofii se vând în piaţă cu 2,5 lei pentru un kilogram.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita