Inițiativa lăudabilă a unui muzeograf. A construit o cetate dacică de la zero

Data publicării:
cetate

De la macheta care se află la muzeul din localitatea Drăgăneşti-Olt şi până la construcția întregului ansamblu a trecut mai puţin de un an.

Pe colina de la marginea orașului a început să fie ridicată cetatea dacică. Obiectivul redă întocmai o așezare getică de acum 2000 de ani si are un zid înalt de apărare dar si o impresionata poartă la intrare. Copia fidelă a cetăţii getice este proiectul de suflet al muzeografului Traian Zorzoliu. El speră să fie o lecție de istorie şi un punct de reper pe harta turismului din România.

„Cetatea asta e o cetate care are 23 de construcții din lemn, făcute dupa tehnologia de epoca, nu va costa mai mult de 2 miliarde jumate”, a spus Traian Zorzoliu, muzeograf Draganesti-Olt. Cetatea a costat 2 miliarde si jumatate de lei, iar banii au fost dati de Consiliul Judetean si de autoritatile locale.

Consiliul județean Olt, in ultima ședința, a adoptat o hotarâre prin care o anumită suma de bani a fost alocată pentru consiliul local Draganesti pentru finalizarea lucrărilor la cetatea dacica”, a spus Marius Oprescu, vicepreședinte Consiliu Județean Olt. Locuitorii din Drăgăneşti-Olt se mândresc că în zona lor se conturează cetatea. Sunt, însă, şi voci care spun că banii ar fi putut fi folosiţi pe altceva.

Proiectul cetăţii de la Drăgăneşti a fost construit având ca reper o așezare dacică descoperită în comuna Sprâncenata din judeţul Olt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita