Invictus. Militari români răniți în teatrele de operaţii se antrenează pentru Jocurile Paralimpice

Data publicării:
antrenamente

Şase militari români răniţi în teatrele de operaţii au început antrenamentele oficiale pentru Jocurile Paralimpice Invictus de anul viitor. Printre ei se află şi Costel Stanciu, militar al Forţelor pentru Operaţii Speciale. În 2012, în timp ce era în Afganistan, a călcat pe o mină. Explozia i-a distrus piciorul drept.

E primul antrenament după o lungă perioadă de recuperare, probabil că pe viitor o să fie mai bine,” spune el.

Pe tot parcursul antrenamentelor, militarii răniţi sunt ajutaţi de voluntari.

Dacă are o proteză pe piciorul drept înseamnă că trebuie să întărim piciorul stâng. Pe lângă aceasta, înseamnă că braţele pot fi lucrate mult mai intens. Vom evita săriturile cu astfel de persoane”, spune Marius Butnaru, voluntar Invictus.

„Trebuie să aibă foarte multă voinţă. Fără voinţă nu facem nimic. Trebuie să parcurgă un program de pregătire prin care să ajungă la un anumit nivel pentru a ne reprezenta, spun eu, cu cinste la Jocurile Paralimpice”, spune Cristina Barla, voluntar Invictus.

Claudiu Butoi, rănit şi el într-un schimb de focuri în Afganstan, este determinat să fie printre cei care vor reprezenta România la Jocurile Paralimpice.

Nu contează că suntem într-un scaun cu rotile, important este să crezi în tine și să crezi că poţi face ceva. Pentru mine viața a mers înainte, lucrez, conduc mașina, merg la serviciu. Dacă ai ambiţie se poate orice”, spune el.

Socopul Invictus este educaţia. Trebuie să ne educăm să vedem care sunt valorile adevărate. Să creăm o punte între societatea civilă şi armată”, spune Luca Patrik, voluntar Invictus.

Competiţia sportivă se va desfăşura în 2016, în Marea Britanie. Până acum România nu a avut reprezentanţi la aceste jocuri la care participă militari răniţi din toate armatele lumii. Voluntarii Invictus spun că au nevoie de donaţii pentru a putea trimite cel puţin un militar la jocuri paralimpice. Costurile deplasării şi ale echipamentelor necesare sunt foarte mari.

Citiți și:

Eugen Mănăilă, militarul rănit în Afganistan care vrea să audă imnul ţării la jocurile paralimpice din 2016

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
În ce stare era Irinel Columbeanu, înainte de a ajunge la azil: „Nu mâncase de 6 zile. L-au luat de pe o...
Pro FM
Bebe Rexha, ținta unor noi incidente pe scenă, în Wisconsin: „Nu trebuie să se ajungă aici”. A fost nevoie de...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Joacă în „Mihai Viteazul" și cu Victor Rebengiuc. „Dispare" la 38 de ani
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Val de reacții după cea mai recentă apariție a actriței Jennifer Aniston: „Ce și-a făcut la față?”. În urmă...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia