La profit mai mare, beneficii și salarii mai mari. Protest al angajaților unei bănci

Data publicării:
brd

380 de milioane de lei a fost profitul anuţat de BRD după trei trimestre. Suma este de zece ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ne dorim să avem o majorare salarială de 100 de lei pentru toţi colegii noştri care au o vechime mai mare de trei ani, ne dorim păstrarea primei de participare a salariaţilor la profit, bani pentru ţinută business, obligatorie prin regulamentul intern, şi nu în ultimul rând ne dorim reintroducerea în contractul colectiv de muncă a unui program de pensionare anticipată”, spune Cristian Mocanu, președintele sindicatului Impact-BRD.

Salariul minim pe bancă este 1.500 de lei şi sunt foarte mulţi colegi care câştigă 1.500 de lei. Anumite venituri, bonusuri, recompense, s-au polarizat numai în partea conducerii care şi-a majorat veniturile în ultimii cinci ani cu 70-80%”, adaugă Florin Ciolan, vicepreședintele sindicatului Impact-BRD.

Managerii băncii au însă altă versiune.

Bonusurile pentru anul trecut au cuprins un procent de 55% din numărul salariaţilor. Bonusul este o chestiune care se acordă individual”, a declarat Petre Bunescu, director general adjunct al BRD-SocGen (BRD).

BRD are aproape 7.300 de angajaţi, iar salariul mediu se apropie de 4.000 de lei. Conducerea băncii spune că la negocierile cu sindicatele s-a oferit deja un pachet, iar unele solicitări, precum cei 700 de lei pentru haine, nu pot fi satisfăcute.

Pachetul BRD înseamnă nu doar salarii, înseamnă asigurări, înseamnă contribuţii la Pilonul 3 de pensii private, înseamnă aspecte de participare la acționariatul Societe Generale. Considerăm că este unul echilibrat şi decent”, a mai adăugat Petre Bunescu.

La BRD nu este pentru prima oară când se discută despre o posibilă grevă. S-a mai întâmplat în 2008. Ameninţări cu greve au fost de-a lungul timpului şi la CEC, Raiffeisen, BCR şi la încă două bănci mici.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...