Mai multe biciclete amplasate în staţii din Timişoara nu pot fi folosite pentru că autorităţile nu au stabilit cum se vor închiria

Data publicării:
biciclete timisoara

30 de biciclete au fost deja amplasate în staţiile Regiei Autonome de Transport Timișoara

Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că proiectul "Sistem intermodal de transport în comun", care prevede, printre altele, achiziționarea a circa trei sute de biciclete şi crearea de stații pentru acestea în apropierea stațiilor de transport în comun din oraș, este aproape finalizat, anunţă Mediafax.

Astfel, 30 de biciclete au fost deja amplasate în staţiile Regiei Autonome de Transport Timișoara (RATT) de la Catedrala Mitropolitană, Mall şi Poşta Mare, aflate în zona centrală a oraşului. Numeroși timișoreni s-au oprit pentru a admira bicicletele, iar unii dintre aceștia chiar au încercat să le împrumute, însă autorităţile nu au stabilit deocamdată cum vor putea fi închiriate sau împrumutate acestea.

Mai trebuie puse la punct unele detalii: preţul închirierii, dacă se vor folosi cartelele RATT sau abonamentele, dar şi modul în care ele pot fi urmărite pentru a nu fi furate.

Întrebat când se va stabili o modalitate pentru închirierea bicicletelor, primarul Nicolae Robu a răspuns: "Mecanismul va fi anunțat în momentul în care dăm sistemul în folosință. Va trebui să facem puțină popularizare".

Primarul Timişoarei a mai declarat că bicicletele sunt dotate cu un sistem antivandalizare şi antifurt, dar nu a putut preciza în ce constă acest sistem.

Potrivit edilului, o recepţie primară a proiectului va avea loc peste două săptămâni, iar dacă vor exista obiecții, legea prevede remedierea problemelor în termen de o lună.

Recepţia finală a proiectului va avea loc cel târziu peste o lună și jumătate, a adăugat primarul.

Nicolae Robu a spus că peste aproximativ o lună și jumătate bicicletele vor putea fi împrumutate de timișoreni, iar până atunci vor rămâne în stațiile de transport în comun din oraș și vor fi supravegheate video.

"Ca principiu, se dorește încurajarea oamenilor să folosească sistemul de transport în comun, având posibilitatea să se deplaseze între stații sau pentru a se deplasa de la stația de transport în comun până acolo unde au treabă. Evident că va trebui să se țină cont de posesia unui bilet sau abonament pentru transportul în comun", a declarat Nicolae Robu.

Proiectul european are o valoare totală de 7,5 milioane de lei și prevede, pe lângă achiziționarea celor aproximativ 300 de biciclete și construirea de rastele pentru acestea, și amenajarea de piste pentru biciclete.

Bicicletele vor putea fi împrumutate din 25 de stații de transport în comun din Timişoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”