Milioane de lei investite în drumuri dintr-o comună părăsită. „Suntem șase femei şi trei bărbaţi pe toată strada. E pustiu...”

Data actualizării: Data publicării:
seaca drum

Guvernul a cheltuit trei milioane şi jumătate de lei ca să asfalteze un drum comunal care nu duce nicăieri. Fondurile au venit prin programul de dezvoltare locală. Localnicii din comunităţile unde au fost cheltuiţi banii nu se bucură. Spun că au drum, dar au rămas la fel de săraci.

La 50 de kilometri de Craiova, găsim o comună în care timpul pare că a încremenit. Numele i se potrivește: Seaca. O comună în care mai trăiesc în prezent puţin peste 800 de suflete. Nu este de mirare, în aceste condiţii, că multe dintre casele de aici arată aşa cum le vedeţi: lăsate în paragină, părăsite de oameni.

Aici au găsit de cuviință guvernanți să investească aproape un milion de euro. Pe străzile proaspăt asfaltate rar pășește însă cineva, câte un bătrân pe care necazurile și lipsurile au brăzdat urme adânci.

-Câţi tineri mai sunt pe aici prin comună?

- Deloc! Deloc!

- Şi bătrâni? (...)

- De acolo, de unde fuserăţi dumneavoastră şi până la fântână, suntem şase femei.

- Şase femei pe toată strada?

- Şase femei şi trei bărbaţi.

Pentru ei și copiii lor, civilizația a venit prea târziu la Seaca de Pădure.

-Nu mai e... e pustiu.

Rep: E pustiu?

- Au murit...

Rep: S-or întoarce tinerii acum în comună, că au făcut străzile?

- Păi care? Care, mânca-ţi-aş ochii, care să se întoarcă?

-N-au unde lucra, mamă, că ar veni. N-au cu ce să pună o ceapă, cu ce pun? Dacă n-au bani?

Primarul şi-a făcut datoria şi a cerut bani pentru comunitatea lui, chiar dacă nu mai crede în renașterea locului.

Osiac Săndică, primar Seaca de Pădure: Fiind o localitate departe de oraş, interesele de a se întoarce la țară sunt mai mici. Suntem şi într-o zonă cu terenuri mai puţin fertile, nu tentează nici agricultura. (...) Nu exagerez, dar sunt case pe la care n-a mai dat nimeni de 7, 8, zece, poate mai mult.

Fără locuri de muncă, tinerii pun lacătul caselor părinteşti şi iau drumul străinătăţii sau al oraşelor, în cautarea unui trai mai bun. Iar la Seaca de Pădure nu există viitor.

-Copii se nasc?

-Nimic! Nu mai are cine.

-Nunţi n-am văzut. N-am mai văzut de vreo zece ani. Am îmbătrânit toţi. Noi ne ducem, dar ce-o rămâne, nu ştiu.

Rep: Oare peste zece ani câţi oameni or să mai stea pe aici?

- Nimic, cred că ară tractoarele.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...