Ministerele Muncii şi al Educaţiei susţin creșterea salariilor profesorilor cu 16 %. Când ar urma să intre în vigoare majorările

Data publicării:
cancelarie scoala
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei vor susţine solicitarea sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi universitar privind aplicarea de la 1 ianuarie a celor două majorări salariale pentru aceste categorii, de câte 8% fiecare, care au rămas restante în urma prorogării anterioare a prevederilor legale.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, s-au întâlnit miercuri cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi universitar, cu care au discutat situaţia salariilor de anul viitor ale personalului din învăţământ, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, citat de Agerpres.

Cele două părţi au discutat despre salarizarea personalului didactic din învăţământ, care ar fi trebuit să primească, din 1 septembrie 2020, salariile prevăzute de lege pentru anul 2022, prevedere care a fost ulterior prorogată.

Conform comunicatului, în timpul întrevederii, reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ au solicitat ca acele două tranşe de majorări salariale restante prevăzute de Legea 153/2017, de câte 8% fiecare, să se acorde începând cu data de 1 ianuarie 2022, astfel încât să se atingă nivelul maxim de salarizare prevăzut pentru personalul didactic în această lege.

"În cadrul discuţiilor s-a convenit ca Ministerul Educaţiei să calculeze impactul financiar al acordării majorărilor salariale solicitate de sindicate, precum şi al creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi că reprezentanţii celor două ministere vor susţine solicitările reprezentanţilor federaţiilor sindicale prezenţi la această întâlnire", se precizează în comunicat.

Conform comunicatului, cele două părţi au discutat şi despre impactul majorării salariului minim asupra categoriilor de personal nedidactic care au deja veniturile la nivelul salariului minim pe economie de anul viitor.

Totodată, având în vedere că Ministerul Educaţiei a preluat creşele de la administraţia publică locală, cele două părţi au tratat situaţia salarizării funcţiei de educator puericultor, care nu se regăseşte în categoria funcţiilor didactice din anexa nr. 1 la Legea-cadru nr.153/2017, se menţionează în comunicat.

Prin urmare, în perioada următoare, Ministerul Educaţiei va analiza consecinţele şi impactul salarial pentru această funcţie, pentru a putea propune modificările necesare în Legea salarizării, potrivit comunicatului Ministerului Muncii.

În cadrul întrevederii a fost discutată şi problema salarizării funcţiei de director din cadrul unităţilor de învăţământ, care este complet nemotivantă, sindicatele semnalând că salarizarea acestei funcţii de conducere este, în anumite cazuri, sub nivelul de salarizare al funcţiilor didactice de predare sau chiar sub nivelul unor funcţii de conducere de la personalul didactic auxiliar, conform comunicatului.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a precizat că inechităţile salariale pentru personalul din învăţământ vor fi eliminate prin noua Lege a salarizării, care urmează a fi elaborată în perioada următoare cu scopul de a aduce echitate şi calitate în sistemul public, se precizează în comunicat.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a informat, miercuri, că a discutat cu sindicatele din domeniu şi cu ministrul Muncii despre nevoia de creştere a salariilor în învăţământ de la 1 ianuarie 2022.

"Am avut astăzi o întâlnire, ministrul Muncii, ministrul Educaţiei şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, la care s-au discutat chestiuni cu privire la nevoia şi importanţa unei salarizări corespunzătoare în sistemul de educaţie, nevoia de aplicare a creşterilor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2022 şi nevoia de suplimentare a numărului de posturi din educaţie, generată de preluarea creşelor în sistem", a precizat Sorin Cîmpeanu, într-o declaraţie de presă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...