Ministerul de Interne: Numărul infracțiunilor de Crăciun a scăzut la jumătate față de anul trecut

Data publicării:
filtru de politie in carantina
Foto: Poliția Română

Numărul infracțiunilor sesizate în a doua zi de Crăciuna scăzut la jumătate față anul trecut, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog. De asemenea, ea a precizat că nu s-au înregistrat evenimente deosebit de grave.

„Aşa cum v-am anunţat zilele trecute, pentru minivacanţa de Crăciun conducerea MAI a dispus ca, în fiecare zi, să fie mobilizaţi, peste 25.000 de angajaţi, cu 4.000 mai mulţi decât anul trecut, care să aibă în atenţie atât siguranţa cetăţenilor, cât şi verificarea respectării regulilor de protecţie sanitară. Pe parcursul acestor zile nu s-au înregistrat evenimente deosebit de grave, climatul de ordine publică fiind menţinut la nivelul întregii ţări. În ceea ce priveşte numărul de infracţiuni, se continuă trendul descendent din anii anteriori, în a doua zi de Crăciun, de exemplu, fiind sesizate cu 50% mai puţine infracţiuni faţă de anul trecut”, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, citată de Agerpres.

Potrivit datelor MAI, sâmbătă au fost prinşi în flagrant 109 autori de infracţiuni, care au săvârşit 112 fapte penale şi au fost depistate 9 persoane urmărite naţional sau internaţional.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 247 de permise de conducere şi 57 de certificate de înmatriculare în urma controalelor privind circulație rutieră.

Verificări privind restricțiile în pandemie 

În ceea ce priveşte limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, la nivelul întregii ţări, în ultimele 24 de ore, s-au desfăşurat aproximativ 1.200 de acţiuni punctuale de control care au vizat peste 77.000 de persoane, 3.800 de operatori economici, 143 operatori transport persoane şi aproape 8.200 de obiective de interes, dintre care 2.600 de restaurante, fast-food-uri şi terase.

La acţiunile de control au participat aproximativ 6.200 de poliţişti, 4.300 de jandarmi, 1.000 de cadre ISU, 180 de poliţişti de frontieră şi 2.000 de poliţişti locali.

De asemenea, la verificări au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi de la ANSVSA, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

În urma acţiunilor de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecţie sanitară, au fost aplicate aproximativ 4.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 835.000 de lei. Majoritatea sancţiunilor, respectiv 3.060, au fost aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie.

Totodată, au fost aplicate 32 de sancţiuni pentru nerespectarea distanţării fizice şi 11 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea.

Pentru nerespectarea restricţiilor privind circulaţia persoanelor, au fost aplicate 963 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 300.000 de lei.

De asemenea, faţă de 14 persoane s-au început cercetările pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

În ultimele 24 de ore, la linia TelVerde 0800.800.165, la care cetăţenii pot sesiza situaţiile de încălcare a măsurilor de protecţie sanitară, au fost primite 8 apeluri. 

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...