Ministrul Agriculturii se întâlnește cu retailerii pentru a le cere prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază

Data publicării:
florin barbu
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu. FOTO. Inquam Photos / George Călin

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, are miercuri dimineață o întâlnire cu reprezentanţii retailerilor, pentru a discuta desrpre prelungirea măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază cu încă trei luni.

Barbu a precizat luni, la finalul unei întâlniri cu mediul asociativ, că îşi doreşte prelungirea acestei măsuri şi după data de 31 ianuarie 2024, luând în calcul şi introducerea de noi produse pe listă, iar „mielul” ar putea fi unul dintre acestea, însă a menţionat că decizia va fi luată numai după ce avea discuţii cu asociaţiile din procesare din industria alimentară şi cu retailerii, potrivit Agerpres.

Subiectul a fost abordat şi marţi după întâlnirea cu reprezentanţii industriei alimentare, dar şeful MADR a transmis că nu va lua nicio decizie fără dialog.

„O să avem o discuţie cu industria şi cu retailerii, şi împreună vom lua decizia aceasta. Nu fac nimic fără dialog. Voi aduce un proces verbal semnat şi către domnul prim-ministru şi bineînţeles este o decizie politică şi o decizie în Guvern care se va lua până la 31 ianuarie, atunci când expiră această ordonanţă. Mă bucur că se vorbeşte de acest proiect de ordonanţă, pentru că nimeni nu-i dădea crezare când a fost aprobat în Guvernul României. Indicele preţului de consum arată foarte clar că pe anumite categorii de produse sunt scăderi semnificative în anul 2023 faţă de 2022, atunci când ordonanţa nu era ordonanţă de plafonare a adaosului comercial în România”, a spus marţi seara Florin Barbu.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare a intrat în vigoare pe 1 august 2023 şi viza 14 grupe de produse alimentare: pâinea, laptele de vacă proaspăt, brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, făină albă de grâu, mălai, ouă, ulei de floarea soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi albi vrac, zahăr alb tos.

La finele lunii octombrie, Guvernul a aprobat prelungirea cu 90 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la unele alimente, incluzând şi noi produse în această listă, în total fiind 21. Astfel, lista produselor cu adaos comercial plafonat a fost extinsă cu: orez - bob rotund, cozonac, bulion de roşii, smântână 12% grăsime, margarină, drojdie, pere, usturoi şi carne tocată.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...