Ministrul Sănătății a cerut evaluarea spitalelor la risc seismic, după cutremurul din Italia

Data actualizării: Data publicării:
VLAD VOICULESCU N19 agerpres_8885003
Foto: Agerpres

O catastrofă de genul celei din Italia ar fi o provocare majoră pentru sistemul sanitar din România, spune ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, într-un interviu pentru News.ro, el precizând că nu se referă la mobilizarea personalului medical, care este "exemplară", ci la infrastructura spitalicească întrucât multe unităţi medicale funcţionează în clădiri foarte vechi. El a mai spus că a cerut o evaluare a spitalelor la risc seismic.

VLAD VOICULESCU N19 agerpres_8885003
Foto: Agerpres

Într-un interviu pentru News.ro, ministrul Vlad Voiculescu a fost întrebat dacă sistemul sanitar din România este pregătit să facă faţă unui cutremur mare, de genul celui produs miercuri în Italia. 

"Nu, nu este pregătit . Mi-ar fi plăcut să pot spune altceva. În momentul acesta, cred că o catastrodă de genul acesta ar fi o provocare majoră pentru sistemul de sănătate. Şi mă refer, vreau să fie foarte clar, la infrastructură. Pentru că, aşa cum ştim cu toţii, avem multe spitale vechi, Nu mă refer la mobilizarea echipei medicale şi de intervenţie în situaţii de criză, în catastrofe. De aceea, în urmă cu o săptămână am început evaluarea infrastructurii spitalelor pentru a vederea care este situaţia din punct de vedere al riscului sismic", a spus ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

În urma cutremurului cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter, care a zguduit miercuri dimineaţă mai multe localităţi din centrul Italiei, cel puţin 247 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit ultimului bilanţ provizoriu anunţat, joi dimineaţă, de autorităţile italiene. Printre victime se numără foarte mulţi copii, iar sute de persoane au fost rănite. Peste 2.500 de oameni au rămas fără adăpost, în condiţiile în care localităţile Amatrice, Accumoli şi Pescara del Tronto au fost rase, practic, de pe faţa Pământului.

În urma cutremurului din Italia şi-au pierdut viaţa şi doi cetăţeni români, în timp ce alţi patru au fost răniţi, iar opt români sunt daţi dispăruţi. Alţi zece români sunt adăpostiţi la o tabără de sinistraţi, a anunţat Ministerul de Externe, joi dimineaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...