Noi imagini din avion cu Autostrada A3

Data publicării:
A3 crop

Autostrada A3 este o autostradă în construcție, ce pornește de la București spre nord, urmând să traverseze Munții Carpați prin Valea Prahovei, să străbată Podișul Transilvaniei pe direcția SE-NV, și să ajungă, prin nordul Carpaților Occidentali, la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Borș. Autostrada va lega orașele București, Ploiești, Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Zalău și Oradea. Lungimea totală planificată a autostrăzii este de 584 km.

Tronsonul de 8,7 km dintre Gilău şi Nădășelu este primul pe care se lucrează din toate cele şase loturi din autostrada Transilvania pe care compania americană Bechtel a fost de acord să le părăsească în urmă negocierilor purtate de ministrul Anca Boagiu în vara lui 2011, notează hotnews.ro. Deşi este un tronson scurt de autostradă, acesta este unul destul de important pentru că vine în continuarea Autostrăzii A3 Câmpia Turzii - Gilău de la intersecţia cu DN1, ocoleşte municipiul Cluj Napoca prin partea de vest şi se opreşte aproape de localitatea Nădășelu într-o intersecţie cu un alt drum naţional, DN1F spre Zalău şi Satu Mare. Practic, A3 Gilău - Nădășelu va funcţiona ca o centură în partea vestică a municipiului Cluj-Napoca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...