Noi reguli pentru garanţia produselor cumpărate - actul normativ adoptat azi de Guvern

Data publicării:
ELECTRONICE CUMPARATURI MAGAZIN agerpres 7697853

 

FOTO Agerpres

Principalele elemente de noutate aduse de Ordonanța privind modificarea și completarea Legii 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, adoptată astăzi de Guvern, vizează:

-  Introducerea perioadei maxime de 15 zile calendaristice în care vânzătorul are obligația să repare sau să înlocuiască un produs aflat în perioada de garanție comercială, dacă acesta nu corespunde condițiilor de conformitate menționate în declarația referitoare la garanție sau în publicitatea aferentă.

Legislația aflată acum în vigoare preciza că orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută într-o perioadă de timp stabilită de comun acord, în scris, între vânzător și comerciant, luându-se în considerare natura produselor și scopul pentru care acesta a solicitat produsele, fără însă a preciza durata maximă a acestei perioade.

-  Menționarea unei prevederi potrivit căreia produsele de folosință îndelungată trebuie să fie însoțite de certificatul de garanție emis în baza garanției comerciale și, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declarația de conformitate, precum și de cartea tehnică ori de instrucțiunile de folosite, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de producător.

-  Introducerea unei precizări explicite, respectiv că timpul de nefuncționare, din cauza lipsei de conformitate apărute în cadrul termenului de garanție, prelungește termenul de garanție legală de conformitate și, dacă există, și pe cel al garanției legale. Prin urmare, aceste termene curg din momentul în care a fost adusă la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau din momentul prezentării produsului la vânzător/unitatea service până la aducerea produsului în stare de utilizare normal și, respectiv, al notificării în scris în vederea ridicării produsului sau predării lui efective către consumator.

-  În ceea ce privește produsele de folosință îndelungată, se specifică în lege faptul că în cazul în care acestea înlocuiesc produsele defecte în perioada termenului de garanție, vor beneficia de un nou termen de garanție care curge de la data preschimbării produsului. Produsele de folosință îndelungată defectate în termenul de garanție legală de conformitate, atunci când nu pot fi reparate sau când durata cumulată de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în termenul de garanție legală de conformitate depășește 10% din valoarea acestuia (practic, este mărimea termenului de garanție în care produsul nu functioneaza, de exemplu: 2,4 luni de nefuncționare din 24 luni (2 ani) de garantie legală), la cererea consumatorului, vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv. Termenul de garanție curge de la data intrării bunului respectiv în posesia consumatorului, inclusiv pentru bunurile noi de folosință îndelungată obținute prin tragere la sorți la tombole, castigate la concursuri și similar sau acordate cu reducere de preț ori gratuit de către operatorii economici.

Prevederile Ordonanței adoptate astăzi de Guvern vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...