Numele unui fost parlamentar apare în „Dosarul Silicoanelor”

Data publicării:
senator

Parlamentarul a plătit, conform intercepătărilor telefonice care apar în dosarul DNA, 1.400 de euro pentru o rinoplastie care, în acte, a fost declarată operaţie de corectare a unei deviaţii de sept.

Medicul Cristina Isac ar fi fost cea care l-a contactat pe fostul senator Daniel Iluşcă pentru a programa operaţia.

Pentru operaţia la nas, fostul parlamentar ar fi achitat banii direct în contul medicului. În acelaşi cont doctorul avea economii de 700.000 de euro. În plus, în casa sa anchetatorii au găsit 170.000 de euro.

Anchetatorii spun că fostul senator a făcut o rinoplastie, dar în acte diagnosticul a fost deviaţie de sept. La numărul de telefon al lui Daniel Iluşcă a răspuns o femeie, care infirmă acuzaţiile.

„Este o operaţie normală, o deviaţie de sept normală, fără nicio implicaţie, s-a sfârşit bine, dânsul este sănătos. A fost făcută la spital, pe asigurare, a spus femeia care a răspuns la telefonul senatorului.

„Dacă vom fi chemaţi la Parchet, asta e, ne vom duce”, a adăugat aceasta.

Daniel Iluşcă a fost senator PNL de Tulcea din 2004 până în 2008. Acum este preşedintelele Asociaţiei Patronatului în Turism din Delta Dunării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...