(P) elefantFest: 50 de evenimente editoriale în 5 zile de târg online

Data actualizării: Data publicării:
var2

Elefant.ro a dat startul astăzi la elefantFest, cel mai mare târg de carte ce a avut loc vreodată în România, conform numărului de vizitatori așteptați online și de edituri participante. Evenimentul va dura până duminică, 31 mai, inclusiv, și va găzdui standurile digitale a 40 de edituri din România, dar și un stand de carte în limbă străină cu peste 600.000 de titluri de la case internaționale de renume.

Aproape 50 de evenimente de lansare de carte și dialoguri cu autorii vor avea loc în cele 5 zile de târg, printre scriitorii români renumiți care urmează a-și lansa noi titluri la elefantFest numărându-se Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Stelian Tănase, Radu Paraschivescu și mulți alții. Totodată, în timpul elefantFest își vor lansa noi titluri și apreciații autori de cărți de specialitate, parenting sau pentru copii Mihaela Bilic, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Alec Blenche, Alex și Cristina Donovici.

Dintre autorii străini care vor avea lansări în aceste zile la elefantFest se numără Kate Elizabeth Russell, Carl Honoré, Daniel Feldman și mulți alții. Întregul calendar de evenimente ce vor avea loc în timpul elefantFest poate fi consultat aici: https://www.elefant.ro/program-targ-de-carte-cms-program-targ-de-carte

În timpul elefantFest peste 40 de titluri cu autograf sunt puse la dispoziția pasionaților de lectură și vor putea fi achiziționate la prețuri speciale din stadurile editurilor.

Sergiu Chircă, CEO elefant.ro: “Oferim iubitorilor de carte un eveniment unic până acum în peisajul cultural, un târg online unde au acces pasionații de literatură din întreaga țară. Îi invităm să descopere ultimele noutăți pe care cele mai mari edituri din țară și din străinătate le oferă în aceste zile”.

Standul internațional de carte în limba engleză va include titluri de la case celebre precum DK, Penguin Books sau Random House.

Fondat în 2010, elefant.ro este unul dintre cei mai mari retaileri online din România, oferind celor peste 2.000.000 de clienți o gamă extinsă de produse cu livrare prin curier, în punctele de livrare proprii din București și din țară, precum și prin partenerii strategici la nivel național. Elefant.ro este prezent și în Republica Moldova, prin magazinul online local elefant.md.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...