Patriarhia, despre scandalul sexual: Cercetările disciplinare nu pot fi făcute în posturi

Data publicării:
episcopul husilor
Foto: ziaruldeiasi.ro

Patriarhia Română a transmis, luni, că cercetările disciplinare nu pot fi făcute în posturi, astfel că în cazul episcopul Huşilor, filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani, Comisia pentru Statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Română a fost convocată pentru sfârşitul acestei luni, iar şedinţa de lucru a Sinodului Permanent va avea loc în 17 şi 18 august, transmite News.ro.

episcopul husilor
Foto: ziaruldeiasi.ro

Potrivit Patriarhiei, Patriarhul Daniel a convocat Comisia pentru Statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române în 27 şi 28 iulie, iar şedinţa de lucru a Sinodului Permanent în 17 şi 18 august.

„Fixarea acestor date ţine cont de prevederile statutare şi regulamentare, care nu permit cercetări disciplinare în posturi, inclusiv postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), precum şi pe necesitatea unui cvorum de 2/3 din membrii Sinodului Permanent pentru validitatea şedinţelor de lucru ale acestuia”, precizează Patriarhia Română într-un comunicat de presă transmis luni.

Vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Marian Timofte a declarat luni, după ce a vizionat filmul în care ar apărea epsicopul Huşilor Corneliu Bârlădeanu, că una dintre cele două persoane care apare în înregistrare pare a fi Bârlădeanu, spunând însă că pentru veridicitate ar trebui făcută o expertiză. El a precizat că discuţiile din înregistrare nu sunt inteligibile, dar vocea pare a fi a episcopului Bârlădeanu.

Imaginile apărute în spaţiul public în care episcopul Huşilor este filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani au fost difuzate de Cancan, iar Patriarhia şi Mitropolia Moldovei au solicitat publicaţiei înregistrările.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ de preşedintele Franţei, după întâlnirea cu Kate Middleton. Semnele care au prevăzut...
Digi FM
Monica Anghel, reacție după ce a fost victima unei fraude cu inteligență artificială: „Mi-au furat imaginea...
Pro FM
Cum arată vacanța perfectă pentru Andrea Bocelli și soția lui, Veronica: „Nu căutăm neapărat orizonturile...
Film Now
Cum arată actorul din Young Sheldon la 17 ani. A devenit faimos la 8 ani, vorbește mai multe limbi și are...
Adevarul
Fost ofițer SRI, despre o tehnică inedită de vânzare a apartamentelor: „Sunt chestii psihologice la care noi...
Newsweek
De ce pensiile speciale vor rămâne mai mari de 20.000 lei/lună? Ministrul justiției a făcut anunțul
BUCURESTI - PRESEDINTE - CONSULTARI CU PARTIDELE - 19 IUN 2025
Moşteanu nu susține introducerea serviciului militar obligatoriu: „România are nevoie de o armată...
Digi World
Cod roșu pentru organism. Cum îți poate afecta inima căldura extremă din timpul verii
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Logodnica lui Jason Statham, abdomen cu pătrățele, pe iaht, în Positano. Starul filmelor de acțiune, cum nu...
UTV
Marilu și-ar fi pierdut viza de Australia după ce Iustin a postat clipul controversat pe Instagram