Pensionarii, monedă de schimb. Medicii de familie amenință că nu mai eliberează rețete compensate cu 90%

Data publicării:
pensionari-4

Doctorii sunt somaţi să returneze mii de lei statului, pe motiv că le-au dat medicamente compensate unor bătrâni care nu aveau dreptul la ele. Acum, medicii nu vor să mai elibereze deloc astfel de reţete.

În judeţul Iaşi sunt aproape 90.000 de pensionari care au un venit lunar sub 700 de lei. Printre ei şi Elena Călugăru.

„Dumnezeu ştie cum o să mă descurc. Pot să intru în pământ şi atâta tot, ce pot să fac?”, se plânge femeia.

Medicii spun că din ianuarie nu le vor mai elibera reţete pînă când statul nu le rezolvă problema. Doctorii au fost puşi de casele de asigurări să plătească pentru o greaşeală pe care statul spune că au făcut-o. Adică au dat reţete compensate cu 90 la sută unor pensionari care nu ar fi avut acest drept.

„Îmi doresc ca aceste situații să fie limpezite, pentru că altfel va trebui să ne cerem scuze anticipat faţă de pacienţi”, afirmă doctorul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie.

În aceeaşi situaţie sunt şi medicii care lucrează în centrele de permanenţă, mici camere de gardă din mediul rural. În perioada 2009-2011, au fost plătiţi cu 15 lei pe oră, conform unui ordin al Ministerului Sănătăţii. Un raport al Curții de Conturi a stabilit însă că medicii ar fi trebuit să primească doar cinci lei pe oră.

„În cazul în care situația nu se va rezolva, cu 30 de zile înainte de a ne retrage complet din centrele de permanență, vom notifica Casa de Asigurări în acest sens. În principiu în ianuarie-februarie, maximum martie”, spune medicul de familie Gindrovel Dumitra.

„De vreme ce au primit aceşti bani, ei trebuie returnaţi. Dacă vor fi vinovaţi şi cei de la Casă, vor urma sancțiuni administrative. Dar oricum nu pot fi recuperați bani de la cei care nu i-au primit”, precizează Cristian Buşoi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Până la clarificarea situaţiei, pentru a primi rețete compensate, pacienții cu pensii sub 700 de lei vor trebui să meargă la doctor cu o adeverinţă de la Fisc prin care să demonstreze că nu au şi alte venituri în afară de pensie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...