Pledoarie pentru interzicerea fumatului. Senatul e de acord, urmează votul din Camera Deputaților

Data publicării:
MODIFICARE LEGE FUMAT GETTY

Reprezentanţii medicilor şi pacienţilor spun că este absolut necesară o lege care să interzică fumatul.

În anul 2012 am pierdut 10.071 de români cu cancere bronhopulmonare. Peste 90% din aceste cancere sunt generate de consumul de tutun”, spune Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei bolnavilor de cancer.

Dacă veţi introduce legea vom avea 16% reduceri la toate spitalizările pentru boli cardiace, boli respiratorii”, adaugă Florin Mihălţan, medic primar pneumologie.

Legea aflată în dezbatere interzice fumatul în toate instituţiile, în hoteluri, baruri, mijloacele de transport în comun sau taximetre, dar şi în locurile de joacă pentru copii, din parcuri. Senatorii au aprobat proiectul, deputaţii sunt cei care vor avea votul decisiv.

Fumatul este până la urmă o stare a unor oameni în care ei încearcă să îşi găsească fericirea. Tot acelaşi lucru se întâmplă în cazul alcoolicilor, în cazul dependenţilor de alte lucruri”, afirmă Sonia Drăghici, deputat PSD.

Medicul dacă este şef de secţie şi fumează, mă întreb cine îl opreşte. Trebuie să ne gândim dacă vrem să punem această lege în aplicare”, spune Grigore Crăciunescu, deputat PNL.

Administratorii localurilor şi sălilor de jocuri de noroc propun interzicerea treptată a fumatului.

Industria jocurilor de noroc este dispusă să investească în orice sisteme de aerisire. Interzicerea vor scoate toţi fumătorii în faţa blocurilor, pe unde trece publicul larg inclusiv minori”, spune Ileana Neamţu, reprezentant Asociaţia Organizatorilor de Sloturi.

Legea, în forma votată de senatori, prevede amenzi de până la 5.000 de lei pentru nerespectarea ei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...