Primăria Capitalei va monta 50 de stații de încărcare pentru mașini electrice

Data publicării:
masini asteptand la o statie de incarcare electrica
Statie de încărcare pentru masini electrice. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Guliver/ GettyImages

Primăria Capitalei urmează să monteze 50 de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice, cu câte două puncte de reîncărcare, pe 11 amplasamente din Municipiul Bucureşti.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată, joi, de Consiliul General al Capitalei, cu 29 de voturi "pentru" şi 22 de abţineri, scrie Agerpres.

Consilierul general PNL Adrian Moraru a apreciat că astfel de proiecte ar trebui realizate de către sectorul privat.

"Nu mai e treaba statului să se bage, cum făcea doamna Firea, peste tot, să facă statul orice. Noi, liberalii, credem că acolo unde există servicii în piaţă, trebuie să lăsăm piaţa să acţioneze. Şi credeţi-mă că există atâţia oameni interesaţi să facă staţii de încărcare din zona privată. Şi mă refer la jucători mari, nu la IMM-uri", a spus el.

Nicuşor Dan a replicat că la nivelul Capitalei nu este acoperit necesarul de staţii de încărcare, motiv pentru care Ministerul Mediului a iniţiat un program, desfăşurat de către AFM, care stimulează autorităţile locale să iniţieze astfel de proiecte.

Potrivit studiului de fezabilitate, aprobat de CGMB, în Bucureşti există 286 de staţii de reîncărcare, dar numeroase artere sau zone din Capitală nu au acoperire sau au o acoperire slabă din punct de vedere al prezenţei staţiilor de încărcare.

"Având în vedere traficul foarte intens înregistrat la nivelul Municipiului Bucureşti, în contextul existenţei unui număr insuficient de staţii de reîncărcare a maşinilor electrice, apreciem că imposibilitatea accesării acestora de către participanţii la trafic care posedă vehicule electrice ar conduce la o descurajare a traficului electric, cu consecinţe negative în plan economic şi pe componenta de mediu. În acest sens, a fost realizat un studiu de fezabilitate care a avut principal scop realizarea a 100 puncte de reîncărcare, prin montarea a 50 staţii de reîncărcare pe 11 amplasamente din municipiul Bucureşti", prevede referatul de aprobare.

Obiectivul de investiţii vizează realizarea a minim două puncte de reîncărcare la o staţie, alimentate din acelaşi punct de livrare din reţeaua publică de distribuţie, dintre care un punct permite încărcarea în curent continuu la o putere de 50KW, iar un altul permite încărcarea în curent alternativ la o putere 22 KW, precum şi încărcarea simultană la puterile declarate. Pe amplasamentele staţiilor de reîncărcare se vor asigura două locuri de parcare, destinate exclusiv încărcării vehiculelor electrice, marcate cu culoarea verde. Suprafaţa de teren ocupată este de minim 21 metri pătraţi.

Staţiile vor fi amplasate în zonele: Esplanada Gării Băneasa şi str Tipografilor, parcare Piaţa Victoriei spre Buzeşti, World Trade Plaza, str. Nicolae Caramfil, str. Chiristigiilor, str. Halele Obor, Şos. Morarilor - Şos. Vergului, Calea Văcăreşti - Arhivele Statului, Bulevardul Unirii, Bd. Libertăţii, Calea 13 Septembrie.

Valoarea totală a investiţiei este estimată la 17,9 milioane lei, inclusiv TVA, iar durata de realizare este de 15 luni, dintre care două luni pentru proiectare şi 13 luni pentru execuţie.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...