Proiect de lege: Persoanele cu dizabilităţi intelectuale vor putea să se căsătorească, să adopte un copil ori să aibă credit bancar

Data actualizării: Data publicării:
Family Care - Hands With Paper Family Silhouette
CCR a stabilit c punerea sub interdicţie a persoanelor cu dizabilităţi este neconstituţională. Foto: Profimedia Images

Guvernul a adoptat vineri un proiect de lege care cuprinde unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale şi care prevede posibilitatea ca aceste persoane să se poată căsători, să divorţeze, să fie părinţi, să adopte un copil ori să acceseze un credit bancar.

Consilierul de stat Mădălina Turza a explicat că proiectul de lege reprezintă cea mai mare reformă pe care România o face în domeniul legislaţiei persoanelor cu dizabilităţi.

„În România, persoanele cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale nu aveau dreptul să se căsătorească, să divorţeze, să fie părinţi, să adopte un copil şi nu puteau accesa un simplu credit bancar. Legea trecută astăzi transpune o decizie a Curţii Constituţionale din anul 2020 care arăta faptul că punerea sub interdicţie a persoanelor cu dizabilităţi este neconstituţională. Acest proiect de act normativ aduce o nouă abordare în legislaţia naţională, conform cu nevoile resimţite la nivel social şi în practica instanţelor, dar, cel mai important, România se pune în acord cu legislaţia internaţională şi convenţiile în materie”, a afirmat Turza, citată de Agerpres.

Consilierul de stat a precizat că acest proiect de lege urmează să fie aprobat şi de Parlament.

„Acest proiect instituie un sistem gradual de sprijin sau ocrotire a persoanei cu dizabilităţi, adică nu o punem din prima sub interdicţie. Avem o primă măsură de asistenţă pentru încheierea actelor juridice, care este o măsură de sprijin ce nu aduce atingere capacităţii legale a persoanei, ci ea se instituie pe baza voinţei persoanei cu dizabilităţi în faţa unui notar public atunci când persoana în cauză simte nevoia unui sprijin, atunci când are nevoie să încheie un act juridic sau să facă anumite tranzacţii. A doua măsură, care este de ocrotire, este o măsură intermediară, instituită prin instanţă, care aduce atingere capacităţii legale doar pe anumite paliere ale vieţii persoanei respective şi în mod individualizat pe baza unei evaluări psiho-medico-sociale a persoanei cu dizabilităţi”, a afirmat Turza.

O altă măsură prevăzută în proiect este tutela specială, instituită tot prin instanţă şi care va putea fi dispusă doar în situaţii excepţionale, atunci când se stabileşte că este singura soluţie pentru acea persoană cu o dizabilitate foarte gravă.

„Legea prevede că persoana aflată sub consiliere judiciară sau tutelă specială se va putea căsători, cu instituirea în mod corelativ a unui control preventiv, eventual prin obligarea viitorului soţ care se află în regim de ocrotire de a-l informa pe ocrotitorul legal de intenţia sa, poate să să divorţeze, vorbim de faptul că poate avea autoritate părintească şi, prin această lege, se propune ca părintele pus sub ocrotire să consimtă la adopţia copilului său, în măsura în care acesta poate să îşi exprime voinţa", a declarat Turza.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...