Raport cutremurător: copii din centre de plasament, hărţuiţi până la sinucidere

Data actualizării: Data publicării:
copil

Copilărie în lacrimi în centrele de plasament ale statului, din Caraş Severin. Un raport oficial, realizat de inspectorii Consiliului Judeţean, arată că tinerii sunt supuşi unor abuzuri crunte: sunt loviţi, legaţi de pat dacă se revoltă, sau hărţuiţi până la sinucidere.

După mai multe reclamații primite de la foști angajați ai Protecției Copilului Caraş-Severin, o comisie a Consiliului Judeţean a început verificările la finalul anului trecut. Raportul a scos la iveală detalii alarmante. Un copil de numai 12 ani care locuia într-o astfel de instituţie, în Reşiţa, a ajuns să se sinucidă din cauza tratamentului la care a fost supus.

(...) Abuzurile fizice și emoționale au continuat în mod sistematic. Paul a făcut depresie și a devenit rebel. Bineînțeles că persoanele cu atribuții (...) nu l-au mai dus la control, depresia lui ajungând la cote maxime în momentul în care singura prietenă din «noua lui casă» a fost mutată la un alt centru, moment în care el a ales sinuciderea.”, se arată în raportul CJ privind controalele la DGASPC Caraș-Severin.

Potrivit raportului întocmit de CJ, beneficiarii acestui centru nu ar fi primit ajutor medical specializat. Ei ar fi fost îngrijiţi de personalul centrului.

Comisia de anchetă a descoperit dovezi de violenţă repetată. În traducere: copiii erau abuzaţi chiar de personalul angajat să aibă grijă de ei.

Ionut Popovici, vicepreşedintele CJ Caraş Severin: „Un fost şef de centru a abuzat fizic o beneficiară a asistenţei sociale din Caraş-Severin. Fizic, prin lovirea cu pumnul și spargerea piramidei nazale”.

Unii dintre angajaţi le-ar fi dat minorilor bani pentru ţigări sau chiar droguri. Un membru al personalului confirmă de altfel.

Raportul Consiliului Judeţean mai arată că angajaţii obisnuiau sa rezolve problemele cu minorii ...legându-i de pat.

„Contenționarea fizică a beneficiarilor se face fără să existe aviz în acest sens de la medicul psihiatru sau neuropsihiatric pediatric și fără ca procedura existentă să detalieze modalitatea concretă în care astfel de intervenții se pot realiza.", potrivit raportului.

Daniela Miloş, purtător de cuvânt al DGASPC Caraş Severin: „Concluziile raportului nu le cunoaştem. Acest raport nu a fost comunicat încă DGASPC”.

În județul Caraş Severin sunt 161 de tineri instituționalizați în cinci centre speciale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...