România, țara taxelor aberante. Copiii plătesc ca să se dea în leagăne, adulții dau bani pentru a intra în primărie

Data publicării:
bani lei salarii

România este pe cale să devină ţara în care este inventată o taxă pentru fiecare poartă. Drumul până la instituţiile publice nu este îngreunat doar de birocraţie, ci şi de taxe.

În România sunt peste 350 de taxe şi tarife plătite către diferite instituţii ale statului. Pe lângă TVA, accize, impozite pe proprietate sau taxe plătite de companii şi transferate apoi consumatorilor în facturi, un român plăteşte câteva sute de lei în fiecare an pe diferite taxe aberante.

Nu doar turiştii care vor să se plimbe în Parcul Natural Bucegi trebuie să plătească o taxă de 5 lei, ci şi copiii din Brăila care vor să se dea în leagăne.

Renunțarea la taxă nu este o opțiune.

„Ar însemna un minus în veniturile noastre ca şi societate”, spune Daniela Teodoru, şef sector Agrement, Administraţia Pieţelor Brăila.

În Bucureşti, Primăria Sectorului 2 câştigă peste 12.000 de euro anual de pe urma barierei puse la intrarea în instituţie. Firma care administrează bariera are şi ea de câştigat şi pare abonată la contractele cu edilii: din cele 15 lucrări pe care le are acum în execuţie, 12 sunt cu Primăria Sectorului 2.

„Au solicitat acest lucru, de a mări taxa de parcare, până acum nu s-a realizat. O să supun atenţiei Consiliului Local”, spune Cristian Lemnaru, director general ADP sector 2.

Alt drum în Bucureşti, altă taxă. Cine vrea să intre în curtea Universităţii Politehnice trebuie să scoată din buzunar șase lei.

„Cei care tranzitau bulevardul Iuliu Maniu, din cauza aglomeraţiei ajungeau în Splaiul Independenței, tranzitând Politehnica. E o taxă care să descurajeze traficul. Cei care îşi permit să meargă cu maşina la serviciu, îşi permit să suporte şi alte cheltuieli”, explică Mihai Corocăescu, director general al Universităţii Politehnice din Bucureşti.

De multe ori, banii încasaţi îşi pierd urma. Aşa s-a întâmplat la Constanţa, cu celebra taxă de barieră încasată la intrarea în staţiunea Mamaia.

„Am avut o medie de încasare de 1.600.000 de lei pe an”, spune Florin Lăzăroaia, şeful Departamentului Juridic al Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa.

Taxa a funcţionat timp de șase ani, iar prefectul judeţului a reuşit suspendarea ei în instanţă, în 2007.

Astfel de lucruri se întâmplă pentru că, deşi aceste domenii aparţin statului, cei care le întreţin sunt liberi să încaseze cât vor de pe urma lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...