Românii cu credite în franci elvețieni, din nou în stradă

Data publicării:
protestepiata

ACTUALIZARE 19.07. Cei nemulțumiți au scandat „Hoţii, hoţii!” și „Mugur Isărescu, după Ceauşescu!”.

Manifestanții s-au plâns că, în cele cinci luni de când francul şi-a început creşterea faţă de moneda naţională, băncile n-au fost interesate să negocieze cu cei care nu-şi mai pot plăti ratele.

Oamenii dau vina pentru această situaţie şi pe oficialii BNR, care au păstrat distanţa în acest scandal.

Mesajul de la Banca Naţională a fost clar: clienţii să meargă la bănci şi să găsească împreună cu acestea o soluţie.

Din ianuarie şi până acum, peste 15.000 de clienţi au obţinut fie restructurarea împrumuturilor, fie transformarea acestora în lei.

Totul a început la jumătatea lunii ianuarie, când francul a crescut de la 3 lei şi 74 de bani la 4 lei şi 33 de bani. Opt zile mai târziu, francul a ajuns la maximul istoric de 4 lei şi 58 de bani. Acum, francul este cotat oficial la 4 lei şi 28 de bani, dar la casele de schimb şi la bănci ajunge chiar la 4 lei şi 40 de bani.


Protestatarii cer o lege a conversiei, prin care creditele în valută să fie transformate în credite în lei, cu o reducere de 30%. Ei consideră că aceasta este singura soluție viabilă.

În cele cinci luni de la explozia francilor, băncile nu au fost interesate de rezolvarea problemelor celor care nu își mai pot plăti ratele, susțin protestatarii.

Conform datelor BNR, la începutul anului, 75.000 de români aveau credite în franci.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...