Ruinele luxului. Ce-a mai rămas din stațiunea cu cel mai curat aer din Europa

Data publicării:
ruine baile govora

Oraşe – fantomă: asta au ajuns staţiunile din Vâlcea, neîncăpătoare acum 30 de ani pentru turiştii români şi străini care veneau să se trateze cu apele minerale de la Călimăneşti, Olăneşti şi Băile Govora. Câţiva investitori au reuşit să ridice hoteluri moderne doar la Olăneşti, însă Băile Govora nu îşi mai revin: abia mai atrag jumătate dintre vizitatorii de altădată.

Peste 50.000 de oameni veneau înainte de Revoluţie, la Govora, atraşi de aerul din parc, considerat cel mai curat aer din Europa, dar şi de tratamentul cu apele sulfuroase şi iodate de aici. Acum locul este o ruină. Au rămas doar amintirile celor care au trecut pe acolo.

Au existat aici băi cu iod, băi cu sulf, dar şi de nămol, o cameră pneumatică pentru astm”, spune Maria Ivan, fostă asistenta medicală în Pavilionul de Tratament Băile Govora.

Zeci de vile şi hoteluri, cu peste 2.500 de locuri de cazare, erau pline de turişti români şi străini.

Acum, staţiunea este acoperită de linişte şi uitare. Mai sunt doar patru hoteluri în care au fost construite şi baze de tratament, în rest, multe dintre clădiri stau să cadă. Nici magazine nu prea sunt, iar turiştii nu prea au cum să-şi petreacă timpul.

E cumplit de dureros, că aici ar fi venit foarte mulţi oameni”, spune o turistă.

Nu s-a investit de aproximativ 20 de ani în infrastructura hotelieră, infrastructura de agrement pentru turişti, până la urmă turismul nu îl faci doar cu o unitate de cazare”, spune Gheorghe Cloţă, operator în turism.

S-au făcut nişte privatizări, au venit şi proprietari care şi-au revendicat aceste imobile. Mulţi dintre cei care şi-au revendicat n-au o potenţă financiară şi le-au lăsat de izbelişte”, spune Mihai Mateescu - primarul oraşului Băile Govora.

Ceva mai norocoasă, staţiunea Olăneşti are acum 3.000 de locuri de cazare. Aproape dublu faţă de acum 30 de ani. Mai mulţi investitori au ridicat hoteluri moderne cu baze de tratament, piscine și spa.

În general, haideţi să zicem aşa, în proporţie de 70 %, turiştii vin la Olăneşti pentru tratament. Cealalată parte de 30 % vine pentru agrement”, spune Liliana Adamescu, reprezentanta unui hotel.

Vin 600 de kilometri să mă fac sanătaos şi stau la rând la apă”, spune un turist.

Ce-i lipseşte acestei staţiuni... curăţenie, câini mai puţini şi... tarabele astea, nu vedeţi ce aspect au?”, spune alt turist.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...