Schimbări în Centrul Istoric al Capitalei, anunțate de primărie

Data actualizării: Data publicării:
centrul vechi, bucuresti
Foto: Shutterstock

Consilierii municipali ai Capitalei au adoptat vineri proiectul privind salubrizarea, igienizarea şi înfrumuseţarea Centrului Istoric, care prevede colectarea selectivă a deşeurilor în această zonă, restrângerea teraselor în fiecare dimineaţă şi obligativitatea amenajării vitrinelor, relatează Agerpres.

centrul vechi, bucuresti
Foto: Shutterstock

Potrivit hotărârii, persoanele juridice care desfăşoară activitatea în spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în Centrul Istoric vor avea obligativitatea de a colecta deşeurile menajere şi asimilabile exclusiv în saci de plastic, pe tipuri de deşeuri: hârtie; plastic, PET, doze de aluminiu; sticlă; deşeu umed (biodegradabile şi deşeuri alimentare).

Sacii de plastic vor fi puşi la dispoziţie contra cost de operatorul de salubrizare.

Persoanele juridice vor avea obligaţia de a deţine contract de colectare deşeuri cu operatorul care efectuează serviciul public de salubrizare stradală pe aceste artere, mai prevede hotărârea CGMB.

Operatorul serviciului public de salubrizare va colecta deşeurile pe baza următorului program: luni, miercuri, vineri - hârtie, carton; marţi, joi, sâmbătă - plastic, PET, doze de aluminiu, sticlă; zilnic - biodegradabile şi deşeuri alimentare. Tot zilnic se va efectua golirea coşurilor de deşeuri stradale, iar o dată pe săptămână acestea vor fi spălate.

Deşeurile colectate vor fi predate exclusiv operatorului care efectuează serviciul public de salubrizare stradală pe arterele din Centrul Istoric, în baza bonului de confirmare, care va sta la baza facturării serviciului.

Colectarea deşeurilor se va realiza între orele 4,00 - 10,00. În acest scop, operatorul va folosi autovehicule cu capacitate maximă de 3,5 tone.

Domeniul public afectat de amenajarea teraselor va fi eliberat până la ora 4,00, astfel încât între orele 4,00 - 10,00 să se măture manual şi să se spele artera de către operatorul serviciului public de salubrizare.

Terasele, cu tot ce conţin acestea, vor fi restrânse/depozitate, pe o suprafaţă de maxim un metru de la frontul clădirii unde îşi desfăşoară activitatea, urmând să fie reamplasate numai după ora 10,00. Nerespectarea acestor prevederi va duce la retragerea avizului de amplasament al terasei pentru anul în curs.

În afara intervalului orar 4,00 - 10,00, responsabilitatea menţinerii stării de salubrizare va reveni deţinătorului/administratorului terasei.

Totodată, deţinătorul/administratorul terasei sau al unui spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă din Centrul Istoric va avea următoarele obligaţii: să asigure la intrarea în spaţiu coşuri pentru deşeuri, cu două compartimente (pentru deşeuri uscate şi umede); să spele zilnic (cu excepţia zilelor când temperatura diurnă este sub 10 grade Celsius) trotuarul aferent spaţiului comercial, între orele 10,00 - 10,30; pe durata iernii să evacueze zăpada şi să aplice tratament pentru combaterea poleiului pe trotuarul aferent spaţiului comercial; să spele vitrinele şi să le amenajeze corespunzător; să amenajeze vitrinele în perioada sărbătorilor de iarnă; să asigure recipienţi pentru colectarea uleiului uzat şi să îl predea reciclatorilor.

De asemenea, operatorul de salubrizare va avea obligaţia să raporteze lunar la Primăria Municipiului Bucureşti, pentru fiecare agent economic în parte, cantităţile de deşeuri colectate şi operaţia de valorificare la care a fost supuse.

Hotărârea mai prevede că persoanele fizice care domiciliază în Centrul Istoric vor avea, de asemenea, obligaţia de a colecta deşeurile menajere în saci de plastic, separat pe următoarele categorii: hârtie; plastic, PET, doze de aluminiu; sticlă, iar în europubele vor fi colectate deşeurile biodegradabile şi cele alimentare.

Apa Nova Bucureşti va curăţa şi spăla canalele de serviciu şi gurile de scurgere cel puţin o dată pe lună în perioada mai - octombrie şi o dată la trei luni în perioada noiembrie - aprilie.

Deţinătorii/administratorii de spaţii comerciale dezafectate/nefuncţionale aflate la parterul imobilelor vor avea obligaţia de a menţine vitrinele şi faţadele curate.

Toaletele ecologice din Centrul Istoric, indiferent de deţinător, vor fi spălate zilnic în perioada mai - octombrie şi de două ori pe săptămână în perioada noiembrie - aprilie.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va face de către Direcţia Generală de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti şi Direcţiile de Poliţie Locală ale Sectoarelor 3 şi 5, contravenientul putând achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, jumătate din minimul amenzii prevăzute.

În Centrul Istoric, persoanelor fizice şi juridice le sunt interzise abandonarea deşeurilor de orice fel pe domeniul public sau privat, pentru nerespectarea acestor prevederi fiind prevăzute amenzi cuprinse între 500 şi 5.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Millie Bobby Brown, prima apariție după ce s-a căsătorit în secret cu fiul lui Jon Bon Jovi. Actrița și Jake...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...