Sindicaliștii Promedica anunță grevă japoneză în spitale, din cauza tăierii sporurilor. Judecătorii de la CAB își suspendă activitatea

Data actualizării: Data publicării:
greva medici
Sursa: INQUAM Photos/Octav Ganea

Sindicaliştii Promedica anunţă că se află în grevă japoneză, ei fiind nemulţumiţi de proiectul de lege privind modificarea OUG 114, „prin care se limitează sporul pentru condiţii vătămătoare pentru bugetari”. De asemenea, magistrații de la Curtea de Apel București amenință că, începând de luni, suspendă pe termen nedeterminat activitatea instanţei în cazul în care Guvernul îşi menţine intenţia de a tăia drepturile salariale ale magistraţilor.

„Anunţatele intenţii ale Guvernului României de a diminua sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele şi vătămătoare, prin modificarea OUG nr. 114/2018, precum şi de a elimina pensiile de serviciu ale magistraţilor, reprezintă o încălcare gravă a independenţei puterii judecătoreşti, calificată ca atare şi de către Curtea Constituţională a României în jurisprudenţa sa constantă”, a transmis, vineri, Curtea de Apel Bucureşti printr-un comunicat de presă, conform Mediafax.

Grevă japoneză în spitale

Sindicaliştii Promedica anunţă că se află în grevă japoneză, ei fiind nemulţumiţi de proiectul de lege privind modificarea OUG 114, „prin care se limitează sporul pentru condiţii vătămătoare pentru bugetari”, acest lucru având drept consecinţă pierderi salariale pentru angajaţii din sistem.

„Ne dorim să tragem un puternic semnal de alarmă Guvernului şi reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii cu privire la aspecte importante, care afectează în mod grav sistemul de sănătate, personalul medical şi pacienţii! Solicităm dialog, dezbatere, asumare, transparenţă. Modul în care reprezentanţii Guvernului şi Ministerului Sănătăţii aleg să îi trateze pe medici este total incorect, şi neasumat. Ne dorim respectul cuvenit pentru munca făcută zi de zi în spitale şi colaborare, nu măsuri luate peste noapte, fără a exista dezbatere, dialog şi a cântări consecinţele directe şi indirecte”, anunţă un comunicat de presă al USMR Alianţa Medicilor, citat de Mediafax.

Conform sursei citate, peste 11.000 de angajaţi din sistemul de sănătate vor avea pierderi salariale din 2020, iar peste 50.000 în următorii doi ani.

„Vorbim aici de modificarea modalităţii de calcul a sporurilor, de oameni care o să fie grav afectaţi, unii dintre ei vor avea pierderi salariale de peste 2.000 – 3.000 de lei. Considerăm că există soluţii ca aceşti profesionişti să nu aibă de suferit, ele pot fi găsite dacă ne aşezăm la masa dialogului”, conform sursei menţionate.

Sindicaliştii cer scoaterea OUG 114 din procesul de transparenţă decizională pentru a fi mai întâi dezbătut şi discutat cu organizaţiile sindicale.

„Scăderea veniturilor va însemna exodul multor medici şi va duce la scăderea accesibilităţii pacienţilor la specialişti şi servicii medicale de calitate. Atragem atenţia asupra faptului că deficitul de forţă de muncă în domeniul sănătăţii rămâne critic, numărul de medici şi de asistente medicale fiind printre cele mai scăzute din Europa. Oficial în perioada 2010-2016 peste 16.000 de cadre medicale au cerut eliberarea certificatelor profesionale de la Colegiul Medicilor din României, iar alţi 10.000 de medici au plecat din ţară, în ultimii doi ani”, conchide sursa citată.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...