Situaţie fără scăpare: cu taxele plătite, şi totuşi datori

Data actualizării: Data publicării:
anaf FB formular

Şi cu banii daţi, şi conturile blocate. În această situaţie ajung mulţi români, care află acum că au restanţe vechi de câţiva ani, asta deşi se ştiau cu plăţile la zi. Situaţia se complică pentru cei care nu au păstrat dovezile plăţilor făcute către Fisc şi care acum trebuie să achite din nou. Asta pentru că nu se pot baza pe evidenţele ANAF-ului. Chiar şi cu dovezile în faţă, autorităţile fiscale nu se grăbesc să ridice popririle pe conturi. Aşa că cei care apar cu restanţe mici preferă să dea încă o dată banii decât să aştepte rezolvarea situaţiei.

Corina Mitran a ajuns datoare la Fisc fără să ştie. ANAF i-a pus poprire pentru o contribuţie la sănătate care apărea în evidenţele instituţiei drept neplătită de trei ani. Asta deşi femeia ştia că a plătit toate taxele la timp.

Corina Mitran: „M-am dus din nou la ANAF cu toate actele doveditoare, în momentul acela mi s-a spus că nici măcar nu s-a uitat nimeni pe actele din urmă, le-am mai depus încă o dată evident şi că după 2 săptămâni chiar mi s-a pus poprirea pe toate conturile A fost vorba de o sumă de 1.500 de lei.”

Cu aceeaşi problemă se confruntă şi alţi colegi de-ai Corinei. Cu toţii sunt puşi să achite contribuţiile la sănătate pentru perioada primelor şapte luni din 2012, când au lucrat în baza unor convenţii civile. Patronul firmei cu care au colaborat spune însă că a plătit deja statului sumele datorate.

Tudor Roşca, patronul unei firme: „Societatea pe care o administrez a reţinut la sursă şi a virat în numele acestor colaboratori, a virat contribuţiile sociale aferente sănătăţii, şomajului, pensiei. Cele mai mari sume au fost cuprinse între 2.100 şi 2.400 de lei, sume deja achitate”.

Patronul spune că o eroare a sistemului informatic ANAF a dus la înregistrarea unor date în mod eronat, care acum nu pot fi corectate, pentru ca oamenii să-şi recupereze banii.

De partea cealaltă, oficialii ANAF susţin că, în cazul celor care au lucrat în baza unor convenţii civile în primele şase luni din 2012, contribuţiile de sănătate nu trebuiau reţinute şi virate de către firme, achitate de fiecare persoană în parte.

Ionuţ Traian Cuc, reprezentantul ANAF Bucureşti: „În astfel de cazuri care sunt, ţin să precizez, singulare, ANAF încearcă rezolvarea situaţiei persoanelor cărora le-au fost poprite din cauza erorii de declarare”.

ANAF va avea un nou sistem informatic abia în 2018. Până atunci, Fiscul promite introducerea popririi electronice - care va fi înfiinţată şi desfiinţată în doar câteva minute strict pentru suma restantă, fără ca toate conturile unui datornic să fie blocate, ca acum.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...