Studenții cer program non-stop la metrou

Data publicării:
metrou_230217_agerpres
Foto: Agerpres

Mai multe asociații de studenți cer prelungirea programului de lucru la metrou, în București, până la atingerea intervalului de 24 de ore, față de intervalul 05:00-23:00 cum este în prezent.

metrou piata victoriei - metrorex.ro (2)
Foto: metrorex.ro

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și alte 13 organizații studențești și de tineret solicită Ministerului Transporturilor și companiei „Metrorex” prelungirea programului de funcționare a rețelei de metrou din București până la un program de funcționare 24/24h (față de 05:00-23:00, în prezent).

Având în vedere că de o astfel de măsură vor profita toți cetățenii municipiului București, dintre care mulți elevi și studenți, dar și turiștii care vizitează capitala României, solicităm Primăriei Municipiului București, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Turismului și Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social să sprijine demersul inițiat de ANOSR și susținut de numeroase organizații studențești și de tineret, se arată într-un comunicat al ANOSR.

Potrivit acestora, în Capitală studiază peste 135.000 de studenți și locuiesc peste 570.600 tineri, iar deși activitățile socio-culturale sunt ofertante, participarea este restrânsă tocmai pentru că posibilitățile de transport după ora 23:00 sunt limitate.

„Puțini studenți și tineri au disponibilitatea financiară de a circula cu o firmă de taximetrie. Prin urmare, dacă rețeaua de metrou ar funcționa non-stop, tinerii vor putea beneficia de mai multe dintre opțiunile socio-culturale existente în oraș, deoarece nu vor mai fi limitaţi de posibilităţile de transport”, se mai arată în comunicat.

Studenții mai spun că prelungirea programului la metrou ar duce la creșterea numărului de călători și, implicat, la încasări mai mari, „în detrimentul taxiurilor, care de multe ori percep tarife ilegale, mai mari decât prețul real al călătoriei, și nu oferă aceeași siguranță a călătoriei”.

„Mai mult, un program prelungit al metroului, inclusiv pe timpul nopții, ar face din București un oraș mai atractiv pentru turiști, pentru că ar garanta o mobilitate facilă și sigură a acestora, încurajând astfel dezvoltarea acestui sector, ceea ce ar aduce, implicit, și alte beneficii economice României”, mai spun asociațiile studențești.

Studenții mai arată că, în urma unei analize a programelor a 65 de rețele de metrou din celelalte state ale lumii, de pe majoritatea continentelor, programul după ora 23:00 este „considerabil”.

„În comparație cu România, 58,46% dintre rețelele de metrou analizate au un program semnificativ mai lung seara decât cel al metroului bucureștean (38 de metropole), restul având un program comparabil. De asemenea, 83,07% dintre rețelele de metrou analizate au un program care depășește ora 23:00 cel puțin într-o zi a săptămânii (54 de metropole). În multe state, programul rețelelor de metrou este mai lung în zilele de weekend, când activitatea socială a cetățenilor pe parcursul nopții este, evident, mai intensă, și nevoia acestora de mobilitate crește”, precizează ANOSR în comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...