Te pregătești 6 luni și poți câștiga 1.000 de euro lunar. Expert în resurse umane: Oricine poate învăța, nu ai nevoie de specializare

Data actualizării: Data publicării:
angajat fericit
Din ce în ce mai puțini tineri se află pe piața muncii din România. FOTO: Getty Images

Numărul angajaților din IT a crescut cu 70% în ultimii 12 ani. Aproape jumătate dintre aceștia lucrează în Bucureşti, dar un număr mare se regăsește și în Cluj, Iaşi, Timiş şi Braşov. Tot mai mulți tineri se îndreaptă către acest domeniu în care salariile au crescut și în pandemie.

Aproape 90% dintre companiile din sector au crescut salariile în 2020, în medie cu 8%, iar pentru anul acesta, aproape 90% dintre companiile din IT iau în calcul majorări ale salariilor. 

George Butunoiu, specialist în resurse umane, a explicat la Digi24 că această creștere a interesului pentru sectorul IT este legată de faptul că este un domeniu sigur, "în care îți găsești de lucru imediat".

"Nu ai nevoie de o facultate în domeniu, de pregătire sau de specializare. Oricine poate să învețe. Atât de puțin îți ia ca să câștigi 1.000 de euro pe lună – învățând șase-șapte luni dintr-o carte și apoi exersând câteva luni.

Este foarte ușor de învățat, îți trebuie doar un calculator. Îți cumperi o carte sau găsești cursuri pe net, te apuci de învățat, după șase luni de învățat la modul serios, te angajează oricine.

E incredibil că nu fac asta mai mulți. Mulți se plâng că nu găsesc de lucru, când asta e metoda cea mai sigură și cea mai la îndemână", a spus specialistul în resurse umane.

El a subliniat că un alt aspect important în avântul luat de acest sector este și faptul că angajatorii vin în întâmpinarea dorințelor angajaților și companiile se înființează în orașe unde sunt centre universitare.

"Domeniul IT urmează întotdeauna centrele universitare mari. Unde sunt studenți sunt și angajatori care își fac birourile în același oraș, chiar lângă facultăți.", a afirmat el.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...