Trei mitinguri într-o zi. Cine protestează în România

Data publicării:
BUCURESTI - ANIVERSARE - 60 DE ANI - UNIUNEA EUROPEANA
Persoane participa la un miting in Piata Victoriei cu ocazia aniversarii a 60 de ani de la infiintarea Uniunii Europene, sambata, 25 martie 2017. Inquam Photos / Adriana Neagoe

Mii de oameni au protestat sâmbătă în Bucureşti, dar pentru trei cauze diferite. Unii au participat la un miting antiavort, alţii au ieşit în stradă pentru a susţine valorile Uniunii Europene, în timp ce poliţiştii au cerut salarii mai mari. Manifestaţiile recente, cu revendicări luate în seamă de autorităţi, le dau curaj şi altora să iasă în stradă, a explicat un psiholog pentru Digi24. 

Mii de oameni au demonstrat sâmbătă la Bucureşti și mai multe orașe ale țării împotriva avortului. Demonstrațiile au fost organizate de coaliţia care a cerut ca în Constituţie să scrie că familia este formată doar din femeie şi bărbat. Printre protestatari a fost și Răzvan Vasta. Tânărul oferă consultanţă în accesarea fondurilor europene. De-a lungul timpului, a participat la zeci de manifestaţii. Ultima dintre ele - marşul împotriva avortului.

„Atunci când consider că este o cauză pentru care merită să militezi, militez. Ies în stradă, strig, am fost la Roşia Montană. În timp, oamenii vor conștientiza și vor ieși mai mult în stradă”, a spus Răzvan Vasta.

Dragoş iese la proteste din 2002, convins că, uneori, este unica modalitate de a se face auzit. Are câteva motive bine definite care îl fac să iasă în stradă.

Sunt cele legate de apărarea familiei, de apărarea valorilor creștine tradiționale și în paralel cele legate de constituirea unei societăți bazate pe lege, pe drept, pe justiție”, a spus Dragoș Stoica.

Spune că se simte bine în mijlocul oamenilor care gândesc la fel ca el.

Atmofera e una foarte pozitivă adică în general vocile pozitive luminoase sunt preponderente și aici și pe unde am mai fost”, a adăugat bărbatul.

La Bucureşti, de ziua Uniunii Europene s-au adunat în Piaţa Victoriei aproximativ 200 de persoane. Oamenii au venit cu bannere şi baloane pe care le-au înălţat spre cer, în acelaşi timp cu manifestanţii din celelalte oraşe participante. Participanţii la marşul pentru Europa spun că au ieşit în stradă ca să apere valorile Uniunii Europene. 

Cred în adevăr, în libertate, dragoste și compasiune, de aceea mă aflu în strada alături de mai mulți oameni care protestează și care cred în Europa unită”, a spus protestatarul.

Uneori, şi poliţiştii se transformă în protestatari. Peste două mii de agenţi au protestat la Bucureşti, supăraţi că statul nu îi plăteşte suficient. Au spus că sporurile pe care le primesc sunt calculate în funcţie de salariul minim de acum opt ani, care între timp s-a mărit. Ministrul de Interne le-a spus acum două săptămâni că le măreşte leafa cu cel mult trei sute de lei, dar propunerea mai mult i-a înfuriat pe poliţişti. Așa se face că sâmbătă, de ziua lor, au ales să sărbătorească altfel - prin protest.

Psihologul Daniel David a analizat profilul protestatarului român şi spune că există două categorii de manifestanţi.

Una care ar ţine de protestatarul care se manifestă spontan în spaţiul public, atunci când crede că valorile îi sunt afectate. Este, de obicei, din generaţia de mijloc, generaţie tânără, mai apropiată de valorile vestice. Avem şi o categorie care reprezintă o Românie mai tradiţională, o generaţie de mijloc, care iese în spaţiul public mai degrabă în forma unor mitinguri organizate, de tip sindical, de exemplu”, a spus psihologul.

Psihologul spune că, pe viitor, mişcarea civică va deveni tot mai puternică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...