Vaslui a câştigat titlul de Capitala Tineretului în România în anul 2025

Data publicării:
vaslui
Foto: Capitala Tineretului în România/Facebook

Municipiul Vaslui a câştigat titlul de Capitala Tineretului în România în anul 2025, în urma unei competiţii a cărei gală a avut loc la Târgu-Jiu. Activităţile din cadrul acestui proiect se vor derula sub sloganul „întinerEŞTI”.

"Astăzi, pier toate diferenţele dintre noi, se sting şi fricile de zi cu zi, dispar şi supărările şi noi, românii, ne amintim mereu să râdem la final, în cele mai grele condiţii. (...) De mâine, revenim la treabă. Titlul de Capitală e primul pas al unui plan cu mult mai mare decât am visat vreodată oricare dintre noi", au transmis tinerii care au susţinut candidatura municipiului Vaslui, citați de Agerpres.

Reprezentanţii Primăriei Vaslui au anunţat că susţin proiectul şi vor oferi tot sprijinul necesar în desfăşurarea activităţilor culturale, artistice şi civice care urmează să aibă loc.

"Vaslui, Capitala Tineretului din România 2025! Titlul a fost câştigat de tinerii vasluieni care, cu entuziasm şi încredere în puterea celor mulţi, au depăşit obstacole şi au reuşit să ne ofere un final frumos al unui parcurs emoţionant. Rămânem alături de voi, dragi tineri vasluieni! Felicitări şi mulţumiri pentru bucuria oferită! Suntem mândri de voi", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei Vaslui.

Capitala Tineretului din România este un program-cadru de tineret creat la nivel naţional, ce funcţionează pe principii similare cu cele ale Capitalei Europene a Tineretului. Programul le permite organizaţiilor de şi pentru tineret să promoveze teme importante pentru categoria socială pe care o reprezintă şi ajută autorităţile locale să-i identifice problemele şi să atragă investiţii publice şi private pentru rezolvarea acestora şi dezvoltarea ecosistemelor de sprijin.

Anual, un oraş din România primeşte, în urma unui concurs de concepte, titlul de Capitala Tineretului din România şi este sprijinit financiar, prin formare şi consultanţă, în pregătirea şi implementarea iniţiativelor din dosarul de candidatură.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...