VIDEO. Primăria „La trei mături”

Data publicării:
maturi

La trei mături” vă poate duce cu gândul la numele vreunui local, dar pentru cei din comuna Movileni este loc de rendez-vous sătesc. Asta pentru că cele trei mături sunt puse pe arcada Primăriei, care e fix în inima comunei, loc numai bun de întâlnire pentru sătenii din toate părţile. Însă, mai presus de asta, mătura e simbol pentru localitate, spune primarul.

Sorin Toma, primarul comunei Movileni: „Am luat o hotărâre de consiliu şi am făcut aici o cascadă pentru cetăţeni, ca să fie bine. Măturile reprezintă pentru noi un meşteşug. Cam toţi cetăţenii se ocupă cu producerea...M-am consultat cu nişte cetăţeni mai în vârstă şi au zis că ar fi bine şi util”.

Înainte să ajung să despletească iţele complicate ale Primăriei, chiar şi edilul-şef împletea mături.

Chiar şi arhitectul care s-a ocupat de proiect e convins de importanţa măturilor pentru comunitatea locală.

Mihai Martalogu, arhitect: „Toţi ne întrebau "ce e copacul ăla acolo?" Şi ne-am gândit că simbolul e mătura. E seva comunităţii, de aici îşi trag viaţa”.

Măturile reprezintă doar vârful de lance al proiectului. Cu cei 10.000 de lei din bugetul comunal, arhitectul a modernizat un parc şi a făcut nişte mici ansambluri arhitecturale.

Reporter: „Şi acele sculpturi ce reprezintă?”

Mihai Martalogu: „Nu stiu... E un ceva... cum să vă zic... nu trebuie să reprezinte ceva. Acel copac nu reprezintă decât un copac, acea fântână reprezintă o fântână”.

Dincolo de partea oarecum anecdotică, confecţionatul măturilor chiar este o tradiţie în Movileni, de câteva generaţii. Cel mai mare producător este Viorel Vladu. Face zilnic peste 200 de mături.

Primarul vrea chiar să înregistreze la OSIM mătura ca marcă a localităţii şi, mai mult de-atât, se gândeşte ca pe viitor să organizeze un festival al măturilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...