Violeta Alexandru anunță că desființează ghișeele Caselor de Pensii: Funcționarii și beneficiarii trebuie să fie egali, față în față

Data publicării:
violeta-alexandru-gov
Foto: gov.ro

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că vrea „să spargă zidurile” de la Casele de Pensii și că va începe cu Bucureștiul. Violeta Alexandu a explicat, duminică, la Digi24, ce presupune această iniţiativă, prin care vrea ca pensionarii să nu se mai afle într-o postură umilitoare faţă de funcţionarii de la ghişee.

„Pe mine m-a uimit că în continuare, pensionarul în baston, persoană în vârstă, trebuie să stea cu spatele încovoiat ca să poată să vadă ochii funcționarului printr-o ușiță mică, pusă la o înălțime la care spatele său este foarte încovoiat. M-a uimit ce distanță există în continuare, astăzi, între angajații statului și pensionari, în cazul de față, când ar trebui ca cei doi să stea pe picior de egalitate, de exemplu la o masă, fără niciun zid între ei, amândoi în aceeași poziție în care să poată vorbi de la egal la egal, cu hârtiile pe masă, cu tot ce au nevoie la îndemână, astfel încât lucrurile să fie clare, transparente, și nu într-o relație funcționar-pensionar pe poziții inegale”, a explicat Violeta Alexandru.

Ministrul muncii a anunțat că va cere Caselor de Pensii din București să reamenajeze spațiile, fără investiții substanțiale, ci pur și simplu montând o masă la care cele două persoane să poată sta față în față și să poată discuta cu hârtiile pe masă. Totul trebuie să fie comod pentru pensionar, astfel încât orice întrebare are acesta să poată primi răspunsul corespunzător în cel mai civilizat mod cu putință, a spus Violeta Alexandru.

„În paralel cu această decizie, voi avea discuții aprofundate cu fiecare reprezentant al Casei locale de Pensii din fiecare sector din București, respectiv cu Casa din București, pentru a putea înțelege toate motivele care au dus aici. E și o chestiune de organizare și de comoditate, de a avea toate dosarele pe lângă tine, mă refer la funcționari, și de a avea un spațiu de comoditate în care să poți să-ți așezi cafeaua, un calendar, o poză”, a adăugat ministrul muncii.

„Eu cred că a venit momentul în care funcționarii să-i trateze pe oameni cu respect”, a mai spus Violeta Alexandru. „Între stat și beneficiar s-a așezat în acest moment un zid, un zid de birocrație, un zid de atitudine, un zid efectiv fizic, construit pentru ca cel de pe partea cealaltă să înțeleagă că primești de la mine doar când vreau eu să-ți dau”, a punctat Violeta Alexandru.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...