Zeci de oameni s-au revoltat după ce polițiștii arădeni au confiscat 113 lei de la un cerșetor

Data publicării:
barbat cu fata blurata si bani lei rasfirati si pusi organizat
Zeci de oameni s-au revoltat pe Facebook după ce Poliția Locală Arad a anunțat că a confiscat 113 lei strânși de un cerșetor. Foto: Direcția Generală Poliția Locală/ Primăria Municipiului Arad (Facebook)

Primăria Municipiului Arad a anunțat că Poliția Locală a confiscat 113 lei de la o persoană care cerșea. Instituția transmite că lucrează la combaterea cerșetoriei și roagă arădenii să nu încurajeze aceste practici. De asemenea, aceasta a scris că banii se vor duce către bugetul local. Ca răspuns la mesajele autorităților, zeci de oameni s-au revoltat pe Facebook.

"Poliția Locală Arad a identificat în municipiul Arad un tânăr cerşetor, din Felnac, apt de muncă, care avea asupra sa suma de 113 ron, proveniți din cerşit.

Conform propriilor afirmații, tânărul V.A. provine dintr-o familie cu 6 copii. Tatăl său nu lucrează, trăind din alocația copiilor, iar mama sa a decedat anul trecut.

Tânărul a ajuns în Arad, la prânz, cu trenul și a avut nevoie de doar trei ore pentru a obține din cerșit suma de 113 lei care a fost găsită asupra sa. Nu a lucrat niciunde până în prezent şi nu a frecventat şcoala, fiind analfabet.

Poliția Locală Arad lucrează către combaterea fenomenului de cerşetorie în municipiu şi roagă arădenii să nu încurajeze aceste practici!

Apreciem faptul că arădenii sunt oameni generoşi, altruişti şi vor să ajute, însă mulți dintre cei care stau cu mâna întinsă sunt apți de muncă şi profită de ajutorul primit", arată Poliția Locală pe Facebook.

"Vă rugăm să Nu încurajați cerșetoria! 113 lei au fost confiscați în această seară de către agenții Poliției Locale Arad de la o persoană care apela la mila publică. Suma confiscată va ajunge în bugetul orașului", transmite Primăria Aradului.

Mai mulți oameni s-au indignat pe Facebook la mesajele autorităților locale.

"Ce democrație e aia în care Poliția Locală poate lua cu forța bani de la cetățeni de pe stradă?"

"Doamne ferește!!!! Mare mafiot.... felicitări!!!"

"De unde știți că ăia nu erau banii lui? Sau măcar o parte. Care sunt dovezile?"

"Si acuma o să auzim că a dat în cap la cineva pe stradă pt mâncare....nu este un mod de a stopa cerșetoria ci de a activa acea persoană să devină agresivă pt un colț de pâine".

"Să vă fie rușine. Ați călcat în picioare dreptul la proprietate și cel la libera circulație. Ce a făcut poliția locală se numește tâlhărie", arată o parte dintre mesajele la postarea Primăriei.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...